De la zeci la câteva unităţi vândute pe lună

Anul 2008 a fost unul de grele încercări pentru piaţa imobiliară autohtonă şi se pare că aceeaşi tendinţă se va păstra şi pentru anul acesta, iar principala problemă pentru toţi jucătorii din piaţă este finanţarea.

Lipsa finanţării zguduie serios tranzacţiile imobiliareSituaţia din piaţă este exprimată cel mai bine prin numărul de tranzacţionări de imobile, care a scăzut considerabil. Potrivit declaraţiilor făcute de Valentin Ilie, CEO al Coldwell Banker Affiliates of Romania, pentru Curierul Naţional, în octombrie anul trecut compania pe care o reprezintă a vândut 60 de apartamente, iar în decembrie doar 2.

În ianuarie anul acesta, compania Coldwell a reuşit să tranzacţioneze 7 unităţi faţă de ianuarie 2008, în care numărul contractelor a fost uriaş şi cu mult chiar şi peste octombrie anul trecut.
Startul declinului a fost dat de blocajul din piaţa locuinţelor vechi.

Problemele ce prevesteau o scădere a tranzacţilor imobiliare au debutat "pe la începutul anului trecut, când a început să se simtă un blocaj în piaţa locuinţelor vechi - pentru că preţurile crescuseră foarte mult şi cam de pomană - s-a redus şi vânzarea celor noi, deoarece oamenii vindeau locuinţele vechi pentru a-şi achiziţiona una nouă. De aceea au scăzut tranzacţiile până a apărut criza creditelor", a explicat Valentin Ilie, CEO al Coldwell Banker Affiliates of Romania.

După perioada concediilor, care a fost un sezon slab pentru tranzacţii imobiliare, a urmat toamna, în care toţi imobiliarii se aşteptau ca piaţa să se revigoreze, însă acest lucru nu s-a întâmplat, ci din contră, a urmat un şoc mare în lunile noiembrie, decembrie.
"Anul trecut s-au simţit schimbări uriaşe în numărul de tranzacţionări", a mai adăugat  Ilie.

Finanţarea încă este o problemă

Dacă la începutul anului trecut, toţi imobiliarii mizau pe rezidenţial şi se aşteptau la creşteri uriaşe pe acest segment, acum acest domeniu este unul incert şi greu de estimat în ce direcţie va merge.

Oficialul Coldwell Banker a afirmat că nu poate estima un procent de reducere a preţurilor "în cazul locuinţelor noi, deoarece sunt atât de multe strategii care variază în funcţie de puterea financiară a dezvoltatorului, adică de cât cash dispune pentru a-şi termina singur proiectul. Dacă are suficient cash, îşi permite să mai aştepte 8-10 luni".

În viziunea reprezentantului Coldwell Banker, problema principală este fiananţarea, iar "dacă finanţarea nu porneşte, nu avem cum să vindem apartamente". El mai afirmă că "va mai fi o problemă, legată de siguranţa locului de muncă. Nu îţi cumperi un apartament dacă nu eşti sigur că ai un loc de muncă sigur peste un an de zile. Lucrul acesta se simte peste tot".

Sursa

12 February 2009