0-350-8s1.jpgAchizitionarea unei a doua locuinte, atit pentru a fi folosita drept casa de vacanta sau pentru a obtine profit imobiliar din aceasta, este o practica din ce in ce mai des intilnita, atit in ceea ce-i priveste pe europeni, in special pe englezi si pe francezi, si, mai nou, si in cazul romanilor. Daca se analizeaza faptul ca pretul locuintelor din marile orase aflate pe litoralul Marii Mediterane este comparabil cu cel din Bucuresti, din ce in ce mai multe persoane achizitioneaza apartamente sau chiar vile in tari precum Spania, Italia, Franta, Grecia si, mai nou, in Bulgaria. In toate aceste tari, piata imobiliara este stabila si ofera randamente satisfacatoare pentru cei care doresc sa investeasca intr-o casa de vacanta. De asemenea, profitul obtinut dintr-o casa de vacanta poate fi de doua feluri: din chirie, atunci cind respectiva locuinta este achizitionata pentru a fi inchiriata, si din revinzare, atunci cind achizitionarea se realizeaza cu scopul de a fi vinduta ulterior, dupa o perioada de timp, la un pret mai mare. In ceea ce priveste prima varianta, trebuie precizat de asemenea ca nivelul chiriei din aceste orase este destul de mare, mai ales din cauza faptului ca sint statiuni turistice. Exemple de astfel de orase cunoscute care sint si statiuni turistice: Valencia si Malaga in Spania, Marseille si Bordeaux in Franta, Palermo si Catania in Italia, Paralia Katerini in Grecia sau Varna si Burgas in Bulgaria. De asemenea, chiar daca nu se afla inca in interesul celor care achzitioneaza case de vacanta, statiunile turistice precum Rijeka din Croatia ofera si ele oportunitati bune de investitii.

Destinatia numarul unu

Spania este considerata tara preferata a celor care achizitioneaza o a doua casa pe litoral din Europa. Astfel, aproximativ 100.000 de straini isi cumpara anual case de vacanta in aceasta tara. De obicei, acestia provin din tarile Uniunii Europene, insa exista cumparatori si din tarile din Orientul Mijlociu sau din America, iar cei mai intilniti doritori de astfel de oferte sint englezii, urmati indeaproape de francezi. Doua astfel de localitati de pe litoralul spaniol care ofera apartamente la preturi acceptabile sint Valencia si Malaga. Astfel, in Valencia, pretul minim pentru o garsoniera destul de mare de 55 mp este de aproximativ 117.800 de euro. Cu cit suprafata apartamentului creste, cu atit creste si pretul. De exemplu, un apartament de doua camere, cu o suprafata de 67 mp, poate fi achizitionat cu o suma in jurul a 126.000 de euro, iar unul de trei camere, cu o suprafata de 74 mp, poate fi cumparat cu minimum 135.000 de euro. In Malaga exista o diferentiere de pret foarte clara in functie de vechimea si de pozitionarea imobilului. Astfel, daca un apartament de doua camere dintr-un imobil nou, cu o suprafata de 59 mp, de la malul marii, are un pret de 164.999 de euro, unul similar de 60 mp, dintr-un imobil vechi care nu este situat la malul marii, are un pret ceva mai mic – de 126.950 de euro.

Aceeasi diferenta de pret se inregistreaza si in cazul apartamentelor de trei camere. Astfel, o locuinta de trei camere de la malul marii, cu o suprafata de 80 mp, costa in jur de 213.000 de euro, iar un apartament de trei camere, cu o suprafata de 73 mp, care nu este situat pe malul marii, valoreaza aproximativ 185.590 de euro.

Varianta Franta

In cazul marilor orase din sudul Frantei care au iesire la mare, valoarea garsonierelor este ceva mai mica decit in cazul Spaniei, insa gasirea unei astfel de oferte este destul de dificila. De asemenea, pe aceste piete nivelul chiriei este destul de mare, astfel ca achizitionarea unui apartament in Marseille sau Bordeaux pentru a fi inchiriat poate aduce profit imobiliar. Dintre acestea, Bordeaux este cel mai ieftin. De exemplu, pretul minim pentru o garsoniera destul de mica de 21 mp este de 71.000 de euro, iar pentru un apartament de doua camere, cu o suprafata de 46 mp, se percepe un pret de 124.000 de euro.

Locuintele de trei camere, cu o suprafata de 70 de mp, se vind cu aproximativ 184.000 de euro, iar un apartament de patru camere, cu o suprafata de 93 mp, care dispune si de garaj, costa ceva mai mult, in jur de 239.000 de euro.

Pe de alta parte, in Marseille preturile sint ceva mai mari. Aici o garsoniera noua de 40 mp se poate cumpara cu 125.580 de euro, iar un apartament de doua camere, cu o suprafata de 55 mp, care are vedere la mare, valoareaza minimum 145.000 de euro. Pentru apartamentele de trei camere, cu o suprafata de 65 mp, se vor plati aproximativ 160.000 de euro, iar pentru cele de patru camere, cu o suprafata de peste 80 mp, se vor plati sume mai mari de 200.000 de euro.

Italia, in ton cu Vestul

Orasele din Sicilia, situate de asemenea pe litoralul insorit al Marii Mediterane, ofera de asemenea apartamente la preturi destul de mici. In Catania, o garsoniera destul de mare, cu o suprafata de 50 mp are o valoare de minimum 45.000 de euro, insa aceasta necesita renovari. Astfel, se poate observa ca valoarea minima a unei locuinte din Sicilia poate ajunge si la 900 de euro/mp, pret destul de mic chiar si daca il comparam  cu cel din Bucuresti. Tot in Catania se pot gasi apartamente de doua camere, cu o suprafata de 65 mp si o valoare de piata de minimum 75.000 de euro, precum si apartamente de trei camere, cu o suprafata de 80 mp si un pret de 95.000 de euro. Pentru apartamentele mai mari, de patru camere si cu o suprafata de 110 mp, se percep preturi de minimum 117.000 de euro.

Valoarea cea mai mare a locuintelor din Sicilia este intilnita in cel mai mare oras din aceasta regiune, in Palermo. Aici, pretul unui metru patrat la constructiile rezidentiale este de aproximativ 1.500 de euro. Astfel, o garsoniera dintr-un imobil construit recent, cu o suprafata de 50 mp, are un pret de 75.000 de euro, iar un apartament de doua camere, cu o suprafata de aproximativ 60 mp, se vinde cu 115.000-120.000 de euro.

Pentru trei camere, doritorii vor trebui sa scoata din buzunar minimum 135.000 de euro, iar pentru patru camere, cu o suprafata de 105 mp, se va percepe un pret de 190.000 de euro.

  • Paradis neexploatat

De asemenea, exista si alte variante de case de vacanta in statiuni mai putin renumite pe plan international, insa cu preturi mult mai mici. Un astfel de exemplu este Rijeka, statiune turistica din Croatia. Aici, o garsoniera de 43 mp costa in jur de 65.000 de euro, un apartament de doua camere, cu o suprafata de 55 mp, costa 72.000 de euro, unul de trei camere, de 66 mp, are o valoare de aproximativ 84.000 de euro, iar unul de patru camere, cu o suprafata de 82 mp, valoreaza 115.000 de euro.

  • Bulgaria vine tare din urma

In ultimul timp, din ce in ce mai multi straini doresc sa achizitioneze case de vacanta in Bulgaria. Avantajul statiunilor turistice de pe litoralul bulgar este acela ca ofera atit calitate si privelisti minunate, cit si preturi mai mici decit in statiunile estivale celebre din Europa. De asemenea, in aceste localitati se construieste foarte mult, astfel ca exista oferte. Astfel, in Burgas, o garsoniera cu o suprafata de 64 mp construiti, situata intr-un complex rezidential aflat in constructie, costa doar 21.700 de euro. Tot aici, un apartament nou de doua camere, cu o suprafata de 89 mp, se vinde cu 68.900 de euro, iar unul de trei camere, cu o suprafata de 87 mp construiti, costa 74.000 de euro. Apartamentele noi de patru camere, cu o suprafata construita de peste 100 mp, ajung la 109.000 de euro. O casa de 180 mp construiti, situata la 15 km de Burgas, costa doar 42.000 de euro. In alte localitati, preturile sint mai mari. De exemplu, in Varna, o garsoniera de 54 mp construiti costa 34.000 de euro, un apartament de doua camere, cu o suprafata de 67 mp construiti, se poate achizitiona cu 64.000 de euro, iar un apartament nou de trei camere, cu o suprafata de 79 mp construiti, costa aproximativ 74.100 de euro.

  • Romanii prefera Grecia

Daca in cazul englezilor, casele de vacanta din Spania sint considerate cele mai profitabile, in ceea ce-i priveste pe romani, acestia au inceput sa cumpere proprietati in Grecia. Conform companiei LoiaL, in Paralia Katerini, una dintre statiunile renumite din Grecia, preturile difera in functie de localizare, cele care au vedere directa spre mare ajungind pina la 2.000 euro/mp, insa, in general, apartamentele in aceasta zona au preturi cuprinse intre 1.400 si 1.600 euro/mp, valoare asemanatoare cu a apartamentelor bucurestene. 

Sursa

16 April 2007