Locuinţe ieftine, obţinute de chiriaşi doar în instanţă

Deşi există situaţii în care legea obligă municipalitatea să vândă, la cerere, locuinţe către chiriaşi, vânzarea se face adesea doar după hotărâri judecătoreşti

Procesele în care chiriaşii locuinţelor construite din fondurile statului sau unităţilor economice bugetare cer cumpărarea apartamentelor se înmulţesc.

Nu este vorba de locuinţe sociale, vânzarea acestora fiind interzisă. Dar se întâmplă ca încadrarea apartamentelor în categoria locuinţelor sociale să nu fie mereu foarte bine evidenţiată.

Cumpărarea locuinţelor de stat de către chiriaşi continuă şi în prezent, fapt care aminteşte de perioada de la începutul anilor '90. În prezent însă, lucrurile nu se mai petrec aşa de uşor. Un chiriaş care are dreptul prin lege să cumpere apartamentul în care locuieşte este nevoit de multe ori să piardă prin tribunale un an sau doi până să poată beneficia de dreptul de cumpărare. E drept că situaţiile diferă de la dosar la dosar şi nu se poate generaliza.

În piaţă se vorbeşte despre faptul că aceste apartamente, fiind foarte ieftine, uneori sub 10.000 de euro, plătibili în rate, sunt vânate de mulţi. Însă chiriaşii nu au contract pe viaţă pentru aceste locuinţe, care ar putea fi date la un moment dat în chirie altor chiriaşi şi apoi vândute acestora din urmă.

Hocus-pocus cu locuinţele sociale

România nu are decât un procentaj redus de locuinţe sociale, comparativ cu alte ţări din Uniunea Europeană. Mai precis, doar aproximativ 1% din actualul fond de locuinţe intră în această categorie, faţă de 36% în Olanda şi aproape 20% în Austria şi Franţa. Problematica locuinţelor sociale este corelată îndeobşte cu aceea a mobilităţii forţei de muncă, a protecţiei sociale şi, nu în ultimul rând, e folosită în scop electoral.

Nu e prea clar care ar fi procentajul optim de locuinţe sociale pe plan local, mai ales că economia autohtonă diferă încă substanţial de a statelor vestice. Cert este că în prezent se consideră că nu sunt fonduri pentru proiecte de amploare privind construcţia de locuinţe sociale. Oricum, situaţia nu are multe perspective de schimbare pe termen scurt. Cu toate acestea, nu puţine sunt cazurile în care, atunci când chiriaşii depun cerere de cumpărare a locuinţei „nesociale" pe care o ocupă, municipalitatea o prezintă drept locuinţă socială, deci fără drept de a fi vândută.

Asta nu neapărat din rea-voinţă din partea funcţionarilor municipalităţii. Se întâmplă ca încadrarea apartamentelor la categoria de locuinţe sociale să nu fie mereu foarte bine evidenţiată. Urmează ca solicitantul să dea în judecată municipalitatea şi, cu puţin noroc, printr-o hotărâre judecătorească, să se stabilească de fapt că nu e locuinţă socială şi că statul e obligat să o vândă chiriaşului, dacă acesta din urmă a solicitat acest lucru. Acesta este cazul fericit.

Se poate întâmpla însă ca instanţele de fond şi apoi cea de apel să decidă că nu poate fi vândută respectiva locuinţă, din motive legate de dosar; urmează recursul, dar chiar şi acolo ar putea fi aceeaşi rezoluţie. Nu are nicio importanţă că, într-o situaţie similară, altui chiriaş i s-a dat voie să cumpere apartamentul. În dreptul românesc, practica judiciară nu constituie izvor de drept. Faptul că există într-o cauză o hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă nu înseamnă că un alt judecător este obligat să dea o soluţie similară. Importantă e şi... originalitatea.

Articolul a fost realizat pe baza unor date concrete din dosare câştigate în instanţă de chiriaşi cu municipiul Bucureşti. Până la închiderea ediţiei, municipalitatea nu a răspuns solicitărilor noastre.