De la începutul săptămânii viitoare, bucureștenii din Sectorul 1 își pot reînnoi contractele de închiriere a locurilor de parcare de reședință. Cei care nu vor solicita acest lucru până la sfârșitul lunii martie vor pierde dreptul de a folosi locul de parcare, acesta urmând a fi atribuit oricărei alte persoane interesate.

39027-locuri_parcare.jpgÎncepând de luni, 11 ianuarie 2016, bucureștenii care locuiesc în Sectorul 1 al Capitalei pot merge la sediul Administrației Domeniului Public Sector 1 (ADP), pentru a reînnoi contractele de închiriere a locurilor de parcare de reședință. Depunerea documentației se face la sediul din bulevardul Poligrafiei nr. 4, iar dosarul trebuie să conțină următoarele acte: cerere de închiriere, copie după actul de identitate al solicitantului cu domiciliul în imobilul respectiv, copie după certificatul de înmatriculare al autoturismului pe care îl deține și o taxă de 76,65 lei/loc/autoturism/an.

„Dacă până la data de 31 martie 2016, cetățenii care au avut contract de închiriere a unui loc de parcare pe anul precedent nu își manifestă intenția de a-l reînnoi, Administrația Domeniului Public Sector 1 poate atribui locul de parcare respectiv oricărei persoane interesate”, atrag atenția reprezentanții Primăriei Sectorului 1, precizând că informații suplimentare pot fi obținute de la Serviciul Parcaje al ADP Sector 1, telefon 021/319.32.58 tasta 2.

Potrivit legislației în vigoare, atribuirea locurilor în parcările de reședință se face numai cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

  • nu se poate aloca mai mult de un loc de parcare/apartament;
  • se pot atribui numai pentru autoturisme;
  • se pot atribui numai persoanelor fizice care domiciliază în imobilul respectiv;
  • se pot atribui numai pentru autoturismele proprietate personală, pentru autoturismele utilizate în baza unor contracte de leasing și pentru autoturismele utilizate în baza unor contracte de comodat.

În Sectorul 1 există peste 8.000 de locuri de parcare de reședință care se adaugă celor peste 100.000 de locuri de parcare create prin introducerea sensurilor unice pe străzile secundare. Programul de introducere a sensurilor unice a fost demarat încă de la sfârșitul anului 2007, până în acest moment fiind introduse sensuri unice pe o treime din arterele secundare din această zonă administrativă.

CITEȘTE ȘI ALTE ARTICOLE:

7 January 2016