Lucrările de infrastructură par să fie un proces fără final, în România, dar autoritățile dau asigurări că 2018 și 2019 vor doi ani în care se vor livra autostrăzi pe bandă rulantă. Se promite chiar o lungime mai mare de 140 de kilometri, cât spune Compania de Autostrăzi că s-a livrat în anul 2013, și este vorba despre drumuri cheie, pe care românii le așteaptă cu interes de mulți ani.

41837-autostrada.jpgCompania Națională de Autostrăzi și-a propus să bată recorduri de livrare a drumurilor, ceea ce nici nu ar trebui să fie un lucru prea dificil, date fiind performanțele contestate ale organismului de stat. Dar planurile sună bine: este vorba de cel puțin 140 de kilometri de autostrăzi care urmează să fie circulabili începând cu anul 2018, dar mai mult în 2019. Scopul este acela de a depăși numărul de kilometri livrați în anul 2013, care a fost cel mai bogat în din istoria recentă a infrastructurii autohtone. Potrivit CNAIR, atunci s-ar fi livrat 140 de kilometri de autostrăzi, dar aceasta este o cifră contestată – experți în domeniul drumurilor sunt de părere că, de fapt, ar fi vorba doar despre 110 kilometri.

Sunt pregătite proiecte de câteva miliarde de dolari. După un 2013 fructuos, cu 140 de kilometri inaugurați, o lungime mare a sectoarelor inaugurate va mai fi întâlnită în anul 2019. Cel mai devreme se va inaugura Sebeș – Turda, lotul III cu 12,4 kilometri, în 9 ianuarie. În februarie 2018 urmează 16 kilometri din Sebeș Turda, lotul IV, apoi Lugoj - Deva lotul II cu 4 kilometri, lotul III cu 8,6 kilometri și 12 kilometri din lotul IV tot pe Lugoj – Deva”, arată Ștefan Ioniță, directorul general al CNAIR.

Finanțarea nu va fi o problemă, asigură autoritățile, în condițiile în care discuțiile cu Banca Mondială sunt avansate. Astfel se va lucra intensiv și la tronsonul Râșnov – Cristian, care va începe anul viitor, la fel ca și Centura Comarnic. Momentan se pregătește licitația pentru pasajul care leagă Centura Comarnic de DN1 o altă lucrare imortantă este cea de la podul de la Brăila, care va trece peste Dunăre, lucrări care vor începe și ele în 2018. 

În acest caz există o acțiune de contestare depusă în Justiție la Curtea de Apel București împotriva deciziei CNAIR de a acorda contractul unei asocieri de firme din Italia și Japonia. Contestația a fost depusă de firma Euroconstruct Trading 98, deținută de regele asfaltului, Dan Beșciu, asociată cu câteva firme chineze care vor și ele să construiască importantul proiect”, a explicat directorul CNAIR.

Se vor face și lucrări de reparații la una dintre cele mai folosite autostrăzi din acest moment – Autostrada A2. Primul reparat va fi tronsonul București-Fundulea, unde betonul va fi înlocuit cu asfalt, iar lucrările ar trebui să înceapă în ultimul trimestru al anului viitor. Drumul va fi reparat doar pe benzile circulate, nu și pe benzile de urgență, anunță autoritățile. Similar, se va lucra și la autostrada București-Pitești.

În cazul autostrăzii București-Pitești, se discută cu Jaspers, divizia de consultanță a Comisiei Europene, pentru loturile trei și patru, iar lucrările sunt estimate a începe în prima parte a lui 2018. În cazul lotului doi nu putem înainta încă un termen, iar loturile unu și cinci se află în faza de evaluare a ofertelor”, continuă oficialul citat.

În timp ce pentru drumuri există proiecte multe și importante, pentru poduri există un interes minim. De aceea, autoritățile anunță înființarea unei direcții de poduri cu un buget de 10% din total. Astfel se poate înnoi acest segment de infrastructură, în condițiile în care cele mai multe poduri au o vechime de peste 40 de ani. o altă problemă care trebuie rezolvată este colaborarea defectuoasă dintre Autoritatea de Achiziții și CNAIR. Cele două instituții par să își pună bețe în roate atunci când vine vorva de promovarea proiectelor de infrastructură, ANAP fiind acuzată că respinge prea des documentații. conducerea instituției susține însă că acest lucru este firesc, atunci când documentațiile sunt superficiale sau greșite. Din această cauză, uneori poate dura și doi ani doar alegerea antreprenorului.

 

21 December 2017