FMI anunţă că economia globală a intrat într-o etapă nouă, periculoasă, cu riscuri tot mai mari. Guvernele sunt îndemnate să ia de urgenţă măsurile necesare, pentru ca ţările europene să meargă, în continuare, în direcţia revenirii economice. În tot acest context, România primeşte cele mai mari note de la analiştii economici europeni. Potrivit lor, nimic nu ar trebui să meargă mai rău în următoarele şase luni, la noi în ţară.

20634-recesiune.jpgDirectorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, atrage atenţia întregii lumi că, în acest moment, riscurile de intrare în recesiune sunt mai importante decât riscurile inflaţioniste. Ea a recomandat ca politica monetară să rămână foarte relaxată, remarcă ce a părut adresată tocmai Bancii Centrale Europene, care a ridicat dobânzile în două rânduri, în ultimele patru luni.

"Evoluţiile din această vară au indicat că suntem într-o fază nouă, periculoasă. Mizele sunt clare: riscăm să asistăm la deraierea revenirii economice fragile. Deci trebuie să acţionăm acum", a afirmat Lagarde la conferinţa anuală a Federal Reserve.

Totuşi, oficialii FMI au încercat să înlăture scenariile fataliste prin care se arată că nu există nicio altă direcţie, în afară de prăbuşirea economică. De altfel, toate probleme pornesc din lipsa de încredere a guvernelor în capacitatea lor de a-şi ţine datoriile sub control.

"Pot spune cu siguranţă că scenariul nostru de bază nu este o recesiune. Nu există însă nicio îndoială că riscurile au crescut, ţinând cont de performanţa slabă a multor date economice în ultimele câteva luni", a arătat John Lipsky, prim director general adjunct al Fondului Monetar.

Tocmai de aceea, Lipsky a recomandat, atât Statelor Unite, cât şi Europei, să dezvolte programe fiscale credibile pe termen mediu, pentru a consolida încrederea pieţelor în capacitatea guvernelor de a-şi reduce gradul de îndatorare.

România are cele mai bune perspective pe şase luni, dar una dintre cele mai slabe monede

În toată această agitaţie mondială, România pare să fie una dintre puţinele ţări care se bucură de perspective optimiste. Şi asta nu din interior, ci din partea comisiilor de analişti internaţionali, care analizează constant evoluţiile în zonă. Potrivit acestora, perspectivele economice ale României pe termen de şase luni s-au menţinut, în august, pe primul loc în Europa Centrală şi de Est, în contextul înrăutăţirii mai reduse a aşteptărilor faţă de majoritatea statelor din regiune. Astfel, indicele care măsoară percepţia analiştilor pentru următoarele şase luni a scăzut cu 11 puncte, la -0,1 puncte. După noi, urmează Polonia, al cărei indice a coborât cu 12 puncte, la -15,2 puncte.

• Cel mai mare declin al încrederii a fost consemnat de Cehia, cu 28,9 puncte, la -31,5 puncte
• Urmată de Ungaria, cu 23,2 puncte, la 15,7 puncte.

În privinţa situaţiei economice actuale, România a rămas pe penultimul loc în regiune, înaintea Ungariei. Indicele care măsoară aşteptările pentru evoluţia leului a scăzut cu 8,6 puncte, la 17,9 puncte.

Singurele monede pentru care indicele a scăzut sunt leul, zlotul polonez şi kuna croată.

La sondajul efectuat în intervalul 4-18 iulie au participat 70 de analişti. Analiza include în regiunea Europei Centrale şi de Est, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Ungaria, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia şi Turcia.

CITEŞTE ŞI: România are toate premisele să reziste cel mai bine la un nou val de criză. Economia locală pare solidă, comparativ cu alte ţări din regiune.


29 August 2011