Mai mult decât imobiliare!!!!!!
 
Mareste fontul | Trimite pe yahoo messenger | Trimite pagina unui prieten | Printeaza pagina

Un nou mall, în Capitală: Vulcan Value Center, dedicat publicului cu venituri medii

Publicat: | Autor: Raluca Joiţa, IMOPEDIA.ro | Numar afişări: 4935

Peisajul bucureștean se va îmbogăți cu un nou centru de cumpărături, din data de 4 septembrie. Descris drept „primul value center din București”, Vulcan se adresează publicului cu venituri medii – produse variate și de calitate, la prețuri accesibile. Dezvoltat de fondul de investiții sud-african New Europe Property Investments (NEPI), Vulcan Value Center este deja închiriat aproape în totalitate.

Vulcan Value CenterUn nou centru comercial își va deschide porțile săptămâna viitoare, după doar șase luni de la începerea lucrărilor de construcție – amplasat în sud-vestul Capitalei, pe fosta platformă industrială Vulcan, proiectul dezvoltat de fondul de investiții NEPI aduce un nou concept pe acest segment, acela de „value center”.

„Conceptul Value Center este adaptat la trendurile de consum ale românilor și este folosit pentru prima dată în București, fiind implementat 100% doar în cadrul acestui proiect. Un Value Center se adresează unui public cu venituri medii, satisfăcând nevoile acestuia de a găsi toate produsele de care are nevoie într-o singură destinație”, specifică reprezentanții Vulcan Value Center.

  • Parcul comercial de pe fosta platformă industrială Vulcan va avea o suprafață construită de 25.750 mp și va fi accesibil atât din Strada Sebastian, cât și din Calea Progresului
  • Spațiile comerciale se vor întinde pe o suprafață de 25.000 mp
  • Vizitatorii vor avea la dispoziție peste 1.200 locuri de parcare

 „Sunt mândru că New Europe Property Investments introduce prin acest proiect un nou concept de retail pe piața centrelor comerciale din România. Vulcan Value Center va deservi partea de sud-vest a Capitalei și a fost gândit astfel încât să poată satisface toate nevoile locuitorilor din zonă. Sunt convins că acest concept de parc comercial va avea succes în București și va pune bazele unui nou model de shopping, care aduce produse extrem de diverse, de calitate, la prețuri atractive și foarte aproape de casă”, declară Tiberiu Smaranda, Director Executiv New Europe Property Investments.

În cadrul parcului vor deschide în total peste 50 de magazine, dintre care unități mari de peste 800 mp cu deschidere direct spre parcare: H&M (îmbrăcăminte), C&A (îmbrăcăminte), HERVIS (articole sportive), NORIEL BEBE (articole pentru copii), ANIMAX (magazin de animale), LEMS (home&deco), JYSK (home&deco), DOMO (electronice și electrocasnice), TAKKO (îmbrăcăminte), DEICHMANN (încălțăminte) și DM (drogherie). În plus, Carrefour va ocupa în cadrul parcului comercial o suprafață de 9.600 mp având atașată o galerie comercială de 2.500 mp.

Odată cu deschiderea parcului comercial, fondul de investiții NEPI va ajunge la un portofoliu de aproximativ 330.000 mp suprafața închiriabilă în centre comerciale. Fondul de investiții sud-african gestionează la noi în țară centre comerciale precum Ploiești Shopping City, City Park Constanta, Promenada Mall Brăila, Galati Shopping City, Retail Park Auchan Pitești, Deva Shopping Centre, Severin Shopping Center, Brasov Strip Mall dar și clădirile de birouri Floreasca Business Park, The Lakeview București și City Business Centre Timișoara. 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA:

Voteaza articolul:
| Aprecierea vizitatorilor:

Ai un comunicat de presă de publicat?

 
RSS
Primeste stirile pe e-mail

OFERTE RECOMANDATE
Universitate , SC: 95 mp, 4 cam.
Drumul Sarii , SC: 84 mp, 3 cam.
TOPURI IMOPEDIA.ro
Cele mai noi comentarii
Cele mai citite stiri
Top Likes

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar pe ghid.imopedia.ro

Blog RUN
Adrian Crivii
Gabriel Alexandru
Dragos Dragoteanu
Daniel Dobre
Adrian Niculescu
Ilias Papageorgiadis

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar pe media.imopedia.ro

Ştiri imobiliare
Analize imobiliare
Evenimente imobiliare
Ghidul Prima Casă
Știri Prima Casă
Comunicate de presă
Arhiva video