Mareste fontul | Trimite pe yahoo messenger | Trimite pagina unui prieten | Printeaza pagina

Mallurile atrag zeci de mii de clienţi zilnic, chiar şi pe timp de criză. Ce strategii le menţin în topul preferinţelor?

Publicat: | Autor: Raluca Joiţa, IMOPEDIA.ro | Numar afişări: 4476

Activităţile de divertisment atrag clienţi, chiar şi în vremuri grele. Mallurile care au aplicat această strategie şi au diversificat opţiunile de entertainment sunt cele care câştigă bătălia pentru cumpărători. Despre organizare, negociere şi concurenţă pe segmentul centrelor comerciale, IMOPEDIA.ro a stat de vorbă cu David Hay, CEO AFI Europe Romania.

David Hay, CEO AFI Europe RomaniaCum aţi trecut prin această perioadă dificilă a ultimilor ani?

Am resimţit puternic efectele crizei la început – primul an după inaugurarea AFI Palace Cotroceni a fost foarte greu. Însă lucrurile s-au stabilizat, iar în ultimii trei ani Viitorul mallurilor, influenţat de telefoane inteligente şi tablete Centrele comerciale au mai mulţi vizitatori decât orice atracţie turistică din România. Chiar şi în vremuri dificile din punct de ... ne-am tot extins, pe toate nivelurile. De la un an la altul, cifrele cresc, pe toate segmentele. Spre exemplu, zona de restaurante a înregistrat o medie de 52.000 persoane/zi, în 2012. În primele trei luni din 2013, media a fost de 54.500 persoane/zi. Totodată, au crescut şi vânzările raportate de retaileri: în 2012, au urcat cu 15% faţă de 2011, iar în primele luni ale lui 2013 au crescut cu 2,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. De asemenea, datorită faptului că suntem un mall de succes, şi nivelul chiriei a tot urcat de-a lungul timpului, la noi chiriile merg întotdeauna în sus.

Cum se poartă negocierile cu chiriaşii în prezent? Ce faceţi pentru a atrage brandurile internaţionale în România?

Fiecare retailer negociază diferit, fiecare are alte nevoi, iar noi încercăm să le îndeplinim pe toate, în funcţie de fiecare situaţie. Brandurile mari vin cu altfel de pretenţii faţă de brandurile mici, ceea ce este şi normal. Noi încercăm să satisfacem cererile tuturor chiriaşilor, indiferent de mărime sau de faimă.

Companiile internaţionale aleg singure dacă şi când vin în România, noi nu putem influenţa această decizie în niciun fel. Sigur că noi putem lansa o invitaţie, însă marile firme au propriile criterii de intrare pe o piaţă nouă şi este foarte greu să combaţi anumite puncte de vedere. Însă odată intrate pe piaţa românească, nu avem probleme în a-i câştiga drept chiriaşi, aproape orice brand nou vine în AFI Palace Cotroceni.

Cum s-a modificat concurenţa şi ce strategii aveţi pentru vă menţine în top?

La momentul acesta, concurenţa nu este foarte puternică, cred că singurul competitor în adevăratul sens al cuvântului este Băneasa Shopping City. Ceilalţi jucători din piaţă sunt destul de mici comparativ cu AFI, o spun cu tot respectul, aşa că ameninţarea este mult mai scăzută faţă de cea venită din partea Băneasa.  

Întotdeauna am încercat să ne îmbunătăţim mixul de chiriaşi şi ne-am consultat mereu cu retailerii, păstrând o relaţie strânsă. Încă de la început, am schimbat aproape 20% din magazine, le-am îmbunătăţit, am adus multe nume noi, cunoscute pe scena internaţională (cei mai recenţi, aduşi în ultimul an, sunt Karen Millen, Jack & Jones sau Collins).

Activităţile de divertisment reprezintă un alt aspect extrem de important. Am atras un număr ridicat de lanţuri de restaurante şi fast food-uri, mai mult de 30 nume cunoscute pe plan local şi internaţional, şi avem numeroase activităţi de petrecere a timpului liber. Oferim cel mai mare complex de cinema, patinoarul de incintă este deschis pe toată perioada anului, avem karting, LaserMaxx, iar anul trecut am inaugurat singurul roller coaster de interior din Europa de Est. Cred că am reuşită să construim cea mai mare zonă de entertainment şi sperăm să continuăm în acelaşi ritm.

Mai este Capitala principalul punct de atracţie al ţării, pe segmentul centrelor comerciale?

Da, Bucureştiul conduce în continuare Ce malluri urmează să fie inaugurate anul acesta şi în ce zone ale ţării? Mallurile au intrat în topul preferinţelor românilor, iar cererea nu este nici pe departe satisfăcută, ceea ce îi bucură atât ... topul oraşelor atractive, însă nu este singurul. Ne pregătim să inaugurăm (în octombrie) mallul din Ploieşti, care deja este închiriat în proporţie de peste 80%. Conform studiilor, Ploieşti este unul dintre cele mai bune oraşe româneşti, din punct de vedere al industriei şi al venitului per cap de locuitor. Aici există multă activitate, iar noi îl privim ca pe un fel de suburbie a Bucureştiului, astfel că privim cu optimism acest proiect.

Piaţa românească este privită cu reticenţă de marile companii internaţionale?

Principala problemă a României este imaginea pe care o are în exterior. În continuare, România nu este percepută aşa cum este Cehia sau Polonia. Dacă analizăm economia, situaţia României este  mult mai bună decât cea a multor ţări din această zonă a Europei. Însă percepţia despre România nu este la fel de bună, ceea ce sper că se va schimba în viitorul apropiat. Poate este vorba despre experienţele negative pe care le-au avut unii retaileri în piaţă sau poate sunt doar poveştile despre România, nu ştiu exact care sunt elementele care creează o imagine negativă în afară. Însă este un fapt.

Cu cifre în continuă creştere, aţi spune că s-a încheiat criza?

Nu, nu este încheiată, totul depinde în mare parte de situaţia din Europa şi, câtă vreme nu se calmează pieţele externe, România va avea în continuare de suferit. Până când nu se va încheia criza în Europa, nu va lua sfârşit nici în România.

 

NU RATA:  Ikea scade calitatea, dar creşte preţurile – reclamă clienţii. VEZI dovezi şi analize comparative IKEA, unul dintre magazinele preferate ale românilor, a trădat încrederea mai multor clienţi. Aceştia au realizat că obiectele pe care ... Ikea scade calitatea, dar creşte preţurile – reclamă clienţii. VEZI dovezi şi analize comparative

 
Voteaza articolul:
| Aprecierea vizitatorilor:

Ai un comunicat de presă de publicat?

 
RSS
Primeste stirile pe e-mail

OFERTE RECOMANDATE
Universitate , SC: 95 mp, 4 cam.
Drumul Sarii , SC: 84 mp, 3 cam.
TOPURI IMOPEDIA.ro
Cele mai noi comentarii

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar pe ghid.imopedia.ro

Blog RUN
Adrian Crivii
Gabriel Alexandru
Dragos Dragoteanu
Daniel Dobre
Adrian Niculescu
Ilias Papageorgiadis

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar pe media.imopedia.ro

Ştiri imobiliare
Analize imobiliare
Evenimente imobiliare
Ghidul Prima Casă
Știri Prima Casă
Comunicate de presă
Arhiva video