Scăderea cu 13% a valorii de piaţă a centrelor comerciale Galleria, deţinute de compania israeliană GTC în Buzău, Piatra Neamţ şi Suceava, a provocat nerespectarea raportului "loan to value" între valoarea creditelor bancare accesate pentru dezvoltare şi cea a activelor, evaluate la 47 mil. euro, sub costul de dezvoltare.

21911-galeria-bistrita.jpgÎn aceste cazuri este necesară, de regulă, rambursarea anticipată a unor părţi din credit pentru ca acesta să nu intre în "default", caz în care banca poate cere executarea garanţiilor.

"În prezent sunt cinci împrumuturi care nu se încadrează în acordurile de creditare: proiectul de birouri Francuska, trei centre comerciale din România, Avenue Mall Osijek, Galleria Varna şi Galleria Stara Gora", spun reprezentanţii GTC în prezentarea raportului financiar pentru primele nouă luni ale anului.

Proiectele Galleria de pe piaţa locală au fost dezvoltate cu ajutorul unui credit de la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare.


Sursa

11 November 2011