Primarul Radu Mazăre promite că partea de nord a litoralului românesc va continua să se dezvolte, iar până la iarnă, această zonă va vedea investiţii de circa 50 milioane euro. Deja la anul, românii vor găsi aici noi hoteluri, blocuri cu apartamente de lux şi zone de agrement, după ce vara lui 2012 a fost cea mai bună a ultimelor două decenii.

26271-mazare-la-mamaia-urmeaza-investitii-de-50-milio.jpgCea mai luxoasă staţiune de pe litoralul românesc este cea care a atras şi cei mai mulţi turişti anul acesta. Mândru de rezultatele pe care le are staţiunea spre care şi-a canalizat mare parte din energie, primarul Constanţei, Radu Mazăre, promite că vor exista investiţii masive în perioada imediat următoare. Nu mai puţin de 50 milioane euro vor merge în clădiri de lux, amplasate în Mamaia şi Năvodari.

„Cam peste două săptămâni o să fac o conferinţă de presă împreună cu Federaţia Patronatelor, să vedeţi exact investiţiile care vor fi făcute începând din această toamnă şi până anul viitor, cu dezvoltări noi de spaţii de cazare, hoteluri de cinci stele, apartamente de patru-cinci stele, hoteluri de patru stele. Mă refer la zona de la intrarea în Mamaia până la Năvodari. În opinia mea, în această iarnă vor fi investiţii de aproximativ 50 milioane euro în această zonă, în spaţii de cazare noi şi spaţii de alimentaţie publică şi agrement", a promis primarul Radu Mazăre, miercuri, la finalul şedinţei Consiliului Local.

Cel mai bun sezon estival „de la Ceauşescu încoace”

Circa 850.000 turişti au ajuns pe litoralul românesc vara aceasta, arată datele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). Cifrele arată că numărul turiştilor a crescut cu aproape 20% faţă de anul trecut, iar cheltuielile acestora atingcirca 270 milioane euro, dintre care aproximativ 110 milioane euro reprezintă bani lăsaţi de turiştii cazaţi la negru.

Primarul Radu Mazăre nu se arată însă îngrijorat de faptul că românii fac tot posibilul să evite taxele, fiind prea încântat de faptul că acest sezon estival s-a dovedit a fi cel mai bun din perioada post-decembristă.

„Este cel mai bun sezon de la Ceauşescu încoace, dacă îi luăm şi pe cei care au venit la mare şi nu s-au înregistrat oficial şi care sunt foarte mulţi şi e foarte bine şi am lăsat să fie aşa. Aţi văzut că nu i-am fugărit pe cei care închiriază, pentru că cei care închiriază sunt, de fapt, constănţeni care îşi suplimentează veniturile", declară primarul Radu Mazăre.

Acesta a mai adăugat că, în luna noiembrie, în cadrul Festivalul Mondial al Cluburilor de la Monte Carlo, staţiunea Mamaia ar putea primi un premiu pentru „cea mai dinamică staţiune în acest domeniu din lume”.

CITEȘTE ȘI Locuinţele de vacanţă de pe malul mării, o afacere rentabilă

 

6 September 2012