Zona ultracentrală a Bucureştiului a reprezentat dintotdeauna o atracţie pentru cumpărătorii imobiliari, însă lipsa unor construcţii noi i-a făcut pe mulţi potenţiali clienţi să se reorienteze către alte zone ale Capitalei. Există însă şi excepţii, proiecte dedicate cumpărătorilor aflaţi în căutarea unei locuinţe moderne şi elegante.

31802-piata_rosetti.jpgDe cele mai multe ori, clienţii care doresc să locuiască într-o zonă ultracentrală trebuie să renunţe la confortul modern – cele mai multe clădiri din centrul Capitalei sunt vechi şi dărăpănate. Astfel, clienţii premium, dar care nu dispun de un buget impresionant pentru achiziţie şi lucrări de restaurare, s-au văzut obligaţi să migreze către Nordul Bucureştiului. Există însă şi excepţii la câteva minute de Piaţa Universităţii, construcţii inaugurate chiar anul acesta, clădiri sigure şi elegante, luxoase şi actuale.

„Ansamblul nostru a fost finalizat în 2013 şi a fost construit apelând la cele mai noi şi durabile tehnici şi materiale, ce îi conferă 8 grade de rezistenţă. Apartamentele au suprafeţe generoase şi sunt împărţite optim, în timp ce finisajele se caracterizează prin rafinament şi eleganţă”, detaliază Cristina Lundin, Marketing Manager dezvoltator Rosetti Apartments.

31804-rosetti_apartments.jpgClădirea are nouă apartamente de lux, cu două şi trei camere, cu suprafeţe între 75 mp utili şi 104 mp utili. Locatarii au la dispoziţie spaţii de parcare, amplasate la subsolul construcţiei. Proiectul exclusivist se adresează clienţilor exigenţi în materie de calitate a construcţiei, suprafeţe şi calitate a finisajelor. Locuinţele sunt de trei tipuri:

  • Apartamente cu două camere (78 mp utili) – 135.000 euro (fără TVA)
  • Apartamente cu trei camere tip S (92 mp utili) – 175.000 euro (fără TVA)
  • Apartamente cu trei camere tip V (104 mp utili) – 200.000 euro (fără TVA)

Farmecul străduţelor înguste din apropierea Pieţei Rosetti este inegalabil, caracteristică ce nu este trecută cu vederea de dezvoltatorii imobiliari motivaţi. Pentru a oferi cumpărătorilor o clădire cu cele mai moderne facilităţi, unele proiecte beneficiază de soluţii ingenioase.

„Prin proiectul nostru, am reuşit să conservăm un crâmpei de istorie: am integrat în proiect pereţii din vechea clădire, am înlocuit zidurile măcinate de vreme cu structuri solide, curate şi sigure. În locul unor cămăruţe cu podele şubrede de lemn, am ridicat etaje trainice şi apartamente spaţioase”, explică reprezentanţii ansamblului rezidenţial Maria Rosetti 38.

31803-maria_rosett_38.jpgDezvoltatorii proiectului de la numărul 38 au pus accentul pe calitatea construcţiei – au folosit cele mai bune materiale, au apelat la cei mai buni specialişti şi au fost atenţi la cele mai mici detalii, pentru a satisface gusturile clienţilor premium. Ansamblul cu nouă etaje are spaţii comerciale la parter, iar subsolul beneficiază de o parcare subterană elegantă, cu lift auto din strada Armenească, boxe şi adăpost de protecţie civilă. Apartamentele au finisaje interioare de lux, sisteme de ventilaţie incorporate în tavan, centrală termică automată şi videointerfon.

  • Garsoniere (suprafeţe de la 27 mp utili) – preţurile pornesc de la 59.000 euro (fără TVA)
  • Apartamente cu două camere (suprafeţe de la 50 mp utili) – preţurile încep de la 103.000 euro ((fără TVA)
  • Apartament cu trei camere (80 mp utili) – 174.000 euro (fără TVA)
  • Apartament cu patru camere (121 mp utili) – 267.000 euro (fără TVA)

NU RATA: Cum arată un apartament din cel mai luxos ansamblu rezidenţial din lume? Vezi fotografii din One Hyde Park

 

26 September 2013