0-487-07_1.jpgProiectul Zonei Metropolitane a Bucurestiului (ZMB), care ar include 94 de unitati administrativ-teritoriale, va fi definitivat in acest an si apoi va duce chiar la modificarea unor legi, a declarat ieri directorul de cabinet al primarului general al Capitalei, Vladimir Sommer.

Valentin Mircea, Senior Partner in cadrul Casei de Avocatura Mircea&Partner, a precizat ca a fost stabilita deja zona metropolitana, urmind ca Primaria Generala sa lanseze acest proiect in citeva zile. „Bucurestiul va da tonul pentru celelalte orase. In prima faza, zona metropolitana va cuprinde judetul Ilfov, ceea ce este suficient pentru dezvoltarea Bucurestiului in urmatorii 10-15 ani“, a spus Mircea.

Viitoarea ZMB ar include 94 de unitati administrativ-teritoriale (84 de comune, opt orase si municipiile Bucuresti si Oltenita). Potrivit unui studiu realizat de Centrul de Planificare Urbana si Metropolitana din cadrul Primariei Capitalei, viitoarea metropola ar urma sa se intinda pe 5.046,1 kilometri patrati.

Proiectul „Marelui Bucuresti“ prevede ca acesta sa aiba ca limite comunele Butimanu (judetul Dimbovita), Peris, Ciolpani, Gruiu, Nuci (judetul Ilfov), in nord, comunele Gradistea si Petrichioaia (judetul Ilfov), Sinesti si Belciugatele (judetul Ialomita), Fundulea si Ileana (judetul Calarasi) in nord-est, 15 comune din Giurgiu in vest si alte patru comune din judetul Calarasi.

Dupa finalizare, proiectul va fi supus dezbaterii publice si apoi aprobat. „Administratia a ramas in urma cu reglementarile urbanistice, iar piata imobiliara ne-a luat-o mult inainte. Odata aprobat, proiectul zonei metroplitane va oferi mult mai multe oportunitati de investitii si vom fi pusi in situatia sa modificam si legislatia actuala, atit in domeniul constructiilor, cit si in domeniul parteneriatelor publice private“, potrivit lui Vladimir Sommer. Directorul a mai declarat ca si legea privind autorizatiile de constructie trebuie modificata pina la sfirsitul acestui an, astfel incit Primaria Capitalei sa se poata implica in autorizarea constructiilor. „Sint necesare modificari la lege, pentru ca intimpinam probleme legate de controlul pe care Primaria Capitalei il poate exercita asupra constructorilor. De asemenea, dezvoltarea metropolitana a orasului impune ca Primaria Capitalei sa se implice in autorizarea constructiilor“, a adaugat Sommer, in cadrul unui seminar pe teme imobiliare.

Primariile localitatilor din regiunea limitrofa Capitalei nu sint in realitate de acord cu extinderea zonei metropolitane, mai spune, pe de alta parte, Valentin Mircea. „Este un fenomen general. In declaratii toti vor, dar au trecut zece ani si nu s-a intimplat nimic. Nu vreau sa dau nume, dar cunoastem cazul unei localitati care in loc sa se apropie de Bucuresti s-a declarat municipiu“, a precizat Mircea. In aprilie, primarul orasului Voluntari, Florin Pandele, a declarat ca intentioneaza sa organizeze un referendum pentru ca localitatea sa primeasca statutul de municipiu, apreciind ca, in acest fel, infrastructura rutiera din oras va fi mai bine administrata.

  • Se schimba capacele de canalizare

Primaria Capitalei a inceput procedurile pentru schimbarea mobilierului stradal, a anuntat directorul de cabinet al primarului general al Bucurestiului, Vladimir Sommer. „Proiectul primariei prevede schimbarea mobilierului urban din Bucuresti de la suportul de steag pina la capacele de canale. Cred ca este printre cele mai grele proiecte ale municipalitatii, dar speram sa fie pus in aplicare cit mai repede“, a spus Sommer. Reprezentantul Primariei Capitalei a mai spus ca la Budapesta a durat sapte ani pina ca municipalitatea sa incheie un parteneriat si pina ca acest proiect sa fie pus in practica.

Sursa

31 May 2007