Tranzacţiile imobiliare se întocmesc destul de greu în zilele noastre, iar piaţa terenurilor este un sector destul de sărac în tranzacţii, de aceea jucătorii din piaţă încearcă să vândă prin diverse strategii.

17469-135964maxim.jpgMihnea Bălescu este proprietarul a 400 de terenuri în zona de Vest a Bucureştiului dar şi în afara lui, iar strategia pe care o foloseşte pentru a vinde este de a oferi terenuri la preţuri mai mici decât ceilalţi jucători din piaţă, plata poate fi efectuată atunci când doreşte clientul şi obţinerea unui plan gratis pentru construirea casei pe terenul achiziţionat.

Schimbarea clienţilor a determinat şi o schimbare a strategiei

"În perioada de boom vindeam în volume mai mari, dar la preţuri mai mici pentru că mă adresam altor clienţi care cumpărau en-gros. Nu vindeam end-userilor. Dar acum mă adresez oamenilor care vor să îşi construiască o casă în care să locuiască permanent. Aşadar a trebuit să îmi schimb strategia. Să arăt clienţilor că nu am costuri ascunse. Prefer să vând ieftin, dar să câştig cotă de piaţă", a declarat pentru Curierul Naţional Mihnea Bălescu. Acesta a mai spus că în momentul de faţă cumpără terenuri la preţuri asemănătoare cu cele din perioada de boom, adică cu 1 euro/mp şi vinde la 5-10 euro/mp. Dar alocă o sumă importantă pentru a investi în ele. "Cumpăr cu precontract, nu pot să finalizez tranzacţia până nu am planul parcelat pe zone pentru că costă şi acesta destul de mult, plătesc şi impozitul de 3% - transferul localnicului, cadastru, alipirea, dezmembrarea, introducerea lui în intravilan şi omului care îşi cumpără un loc de la mine îi dau şi gratis un plan pentru casă", a mai explicat omul de afaceri.

În ceea ce priveşte modul de achiziţionare a terenului, Mihnea Bălescu este destul de încrezător în oameni şi spune că de doi ani foloseşte sistemul "îmi dai banii când poţi". Întrebat dacă totuşi nu este temător că oamenii îl vor păcăli a spus că "ei intră pe teritoriul meu şi nu au cum să mă păcălească pentru că eu pierd 5.000 de euro şi ei ce fac fără gaze, curent. Folosesc acest sistem de 2 ani. Eu plătesc costurile pentru gaze, curent şi ei împart la câţi sunt în acea zonă şi îmi dau banii când pot, dar de infrastructura de bază plătesc eu", a mai adăugat proprietarul de terenuri. În prezent omul de afaceri este activ pe piaţa terenurilor deoarece vinde în medie un loc de casă pe săptămână şi cumpără 1,5 locuri.

Terenuri în valoare de 10-20 milioane de euro

Mihnea Bălescu este prezent în acest domeniu de 10 ani şi a prins piaţa imobiliară din plin. A pornit în 2001-2002 de la suma de 50.000-100.000 de dolari, iar acum a ajuns la un portofoliu de 400 de terenuri dezmembrat în 5-10 locuri de casă, care pot ajunge la o valoare de 10-20 milioane de euro şi spune că a investit 1-3 milioane de euro în terenurile pe care le deţine acum. "Dacă la început cumpăram în funcţie de zvonurile din piaţă dacă auzeam că un primar face o stradă undeva sau Gigi Becali cumpăra undeva teren încercam şi eu să cumpăr în acea zonă. Toate acestea până în 2005-2006 când am hotărât să fiu propriul meu stăpân. Şi m-am focalizat pe Drumul Taberei şi partea de vest a Bucureştiului. Deoarece în această zonă m-am născut şi o cunoşteam bine", a mai spus omul de afaceri. Acesta vinde în momentul de faţă doar terenuri de casă, tarlale lângă păduri, lacuri. Domneşti a fost prima zonă din afara Bucureştiului în care a cumpărat. Acum am terenuri în 15 comune, dar epicentrul este Bolintinul din Deal. Bolintinul din Vale este cea mai îndepărtată zonă. Alte zone în care mai deţine proprietăţi este Ciorogârla, Domneşti, Dragomireşti Deal şi Vale, Joiţa", a mai spus omul de afaceri.


Sursa

8 April 2011