Începute în 2011 și programate să dureze patru ani, lucrările la metroul din Drumul Taberei nu au șanse să fie terminate nici anul acesta. Potrivit conducerii Metrorex, finalizarea magistralei care leagă Drumul Taberei de Pantelimon este blocată în instanță.

42338-metroul_drumul_taberei.jpgCu toate că anul trecut fostul ministru al transporturilor, Lucian Șova, își exprima convingerea că locuitorii din Drumul Taberei vor putea circula cu metroul începând cu luna martie 2019, se pare că nimeni nu poate spune cu exactitate când se va întâmpla acest lucru.

Practic, finalizarea lucrărilor va fi posibilă doar după soluționarea plângerilor depuse în instanță de una dintre firmele care au participat la licitația organizată în 2017 de Metrorex pentru realizarea sistemului de automatizare și protecție pentru noua linie de metrou.

Astfel, pentru lucrările care urmau să fie plătite cu circa 121 de milioane de lei Metrorex a primit oferte de la două mari companii – Alstom și Siemens, cea din urmă fiind descalificată în faza de evaluare tehnica a documentației depuse. Ulterior, Siemens a contestat decizia în instanță. Iar dacă primul proces s-a terminat pe 15 noiembrie 2018, când instanța a respins definitiv contestația formulată de Siemens, cel de-al doilea este încă pe rol.

Așadar, lucrările la Magistrala 5 vor putea fi finalizate abia după rezolvarea problemelor din instanță. Având în vedere faptul că, potrivit specialiștilor de la Asociația Pro Intrastructura (API), citați de ziare.com, realizarea sistemului de automatizare și protecție va dura cel puțin nouă luni, sunt șanse minime ca bucureștenii să poată ajunge cu metroul în Drumul Taberei în 2019.

Potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern publicat pe site-ul Ministerului Transportului și supus consultării publice în septembrie 2018 (http://www.mt.gov.ro/web14/transparenta-decizionala/consultare-publica/acte-normative-in-avizare/2109-hg13092018dtf), Magistrala 5 cuprinde trei etape. Astfel, în prima fază va fi funcțional tronsonul care face legătura între stațiile Râul Doamnei și Eroilor. Acesta va avea o lungime de șapte km, un depou și zece stații (Râul Doamnei, Constantin Brâncuși, Valea Ialomiței, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor).

Apoi, până în 2023 ar trebui să fie deschisă circulația pe porțiunea cuprinsă între stațiile Eroilor și Piața Iancului, iar abia în 2030 va fi gata și ultimul tronson al magistralei (Piața Iancului – Pantelimon).

Costul realizării Magistralei 5 este de 3,2 de miliarde de lei, 2,65 miliarde de lei fiind asigurate din fonduri structurale nerambursabile în cadrul Programului Operațional Sectorial – Transport 2007- 2013 și Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.

22 January 2019