Locuri de parcare puţine, acces dificil la mijloace de transport, mizerie în casa scării, igrasie pe pereţi - dezavantaje majore pentru vânzător

Mic ghid de negociere la cumpărarea unui apartamentCând vrei să-ţi cumperi un apartament, pri­mul lucru pe care tre­buie să-l ai în vizor este am­plasamentul, iar o mică documentare referitoare la preţurile practicate pentru zona avută în vedere nu strică.

Preţurile apartamentelor din zonele centrale sunt mai mari faţă de cele din zonele semicentrale sau aflate la marginea Bucureştiului, diferenţa fiind de până la 50% în unele cazuri.

Astfel, pentru un apartament cu două camere din zona Călăraşilor, proprietarul cere în jur de 105.000 de euro, iar pentru cele situate în Drumul Taberei, ofertele abundă cu preţuri medii de 54.000 de euro.

Avantajul locuinţelor din zonele centrale şi semi­centrale este proxi­mitatea de mijloace de transport în comun, insti­tuţii, şcoli, grădiniţe. În cazul apar­tamentelor situa­te la mar­ginea oraşului, accesul la aceste utilităţi este mai dificil.

Puţine locuri de parcare, igrasie şi gălăgie, un minus de 3.000 de euro

Se poate întâmpla ca apartamentul să corespundă cu preferinţele cumpărătorului, dar zona în care se află să nu ofere multe facilităţi. „Locuinţa poate fi foarte bună, dar împrejurimile să nu ofere locuri de parcare suficiente.

Cei care sunt presaţi să vândă mai scad din preţ", ne-a declarat Adrian Crivii, directorul companiei de evaluare Darian.

Alte aspecte, care pot duce la o reducere din preţul cerut de proprietar, sunt cele legate de starea pereţilor, spre exemplu dacă există igrasie, dacă apartamentul este stradal şi toată ziua se aud zgomotele maşinilor şi dacă este orientat spre nord (neluminos), ceea ce poate duce la o reducere din preţul cerut de 2.000 - 3.000 de euro, mai spune Crivii.

„Am avut în ofertă un apartament într-un bloc construit în 1991 şi ne era ruşine să mergem la vizionări pentru că în casa scărilor era mizerie şi un miros infect", ne-a declarat Gabriela Mihalcea, agent imobiliar.

Apartamentele mai vechi de 1977 se vând mai greu, dar mai ieftin

Un alt element care trebuie luat în considerare este şi data construcţiei blocului. Agenţii imobiliari spun că, după cutremurul din luna aprilie a acestui an, locuinţele construite înainte de anul 1977 se vând din ce în ce mai greu.

 

 

Sursa

24 June 2009