Nerentabile pentru români, dar profitabile pentru străini - acesta este paradoxul minelor neferoase din România, despre care statul a repetat cu consecvență că sunt epuizate sau că presupun costuri prea mari pentru a fi justificate. Totuși, potrivit studiilor făcute de investitorii străini, zăcămintele sunt departe de a fi epuizate, iar investiția este în totalitate justificată de profit. Străinii vor să ne cumpere minele, iar profitul lor ar însemna revitalizarea unor orașe care depind în totalitate de minerit, locuri de muncă pentru zeci de mii de oameni și încasări bugetare de miliarde de dolari. Cu toate acestea, birocrația amână sau chiar blochează pe termen nelimitat investițiile în acest domeniu.

38012-mina_manaila.jpgAtunci când se vorbește despre minerit, în România, Roșia Montană apare drept reprezentativă. O imagine complet eronată despre segmentul minier din România, care este un domeniu vast, cu o importantă componentă neferoasă. Dar acest lucru pare un secret bine păstrat de autorități.

Roșia Montană este publicitate negativă făcută la nivel internațional, iar acest lucru i-a făcut foarte reticenți pe investitorii care nu cunosc piața. Cu atât mai mult cu cât România nu se promovează drept o destinație de investiții miniere. Tot ce știe comunitatea internațională este că se implementează noua legislație a mineritului, pe care o așteptăm de mai bine de trei ani. Totuși, se poate lucra sub incidența legislației actuale, dacă există cooperare între Stat și investitor”, a explicat pentru IMOPEDIA.ro Andrew Prelea, președinte și director executiv Vast Resources România.  

Închiderea minelor a condus la prăbușirea comunităților locale

Problemele apar atunci când acest tip de cooperare este greu, dacă nu imposibil de atins. Iar asta în condițiile în care orașe întregi se bazează exclusiv pe această industrie pentru a supraviețui. După închiderea Remin, 33.000 de persoane au fost concediate, ceea ce a condus la prăbușirea mai multor comunități. Odată cu disponibilizarea minerilor, a scăzut dramatic și puterea de cumpărare, ceea ce a condus la falimentul unor afaceri auxiliare: magazine, restaurante, construcții, mecanici, ingineri, producători de vehicule industriale etc.

Cunoscând mediul de afaceri local, ne așteptam la întârzieri provocate de birocrație. Totuși, nu ne așteptam ca unii angajați ai Statului să blocheze în mod intenționat procesul de redeschidere a sistemului minier, punând obstacole și manipulând sistemul în defavoarea sutelor de mineri care ar fi putut deja să fie angajați și a milioanelor de euro care ar putea să fie încasate la buget aproape imediat, precum și a altor milioane de euro din investiții străini directe”, continuă Andrew Prelea.

Redeschiderea minelor ar însemna schimbarea unor zone cu rată maximă de șomaj, în zone unde toată lumea are un loc de muncă

Potrivit calculelor companiei Vast Resourses, prin redeschiderea a cinci mine din cele 35 de mine închise în Baia Mare, s-ar putea angaja 13.000 de oameni, în următorii șapte ani. În Bihor, în Băița Plai, sunt angajați deja 36 de mineri pentru mentenanță, dar în primele săptămâni de la deschiderea minei ar putea fi angajate peste 150 de persoane, iar numărul acesta s-a putea dubla în câțiva ani. În Stei, Baia Mare și Iacobeni, Suceava, economile locale au nevoie crucială de minerit, iar revigorarea s-ar resimți în doar câțiva ani de la deschiderea minelor.  

„În toate bazinele miniere de subteran (minele de cupru, plumb, zinc, molibden) a fost disponibilizat personal specializat, prin programele de restructurare aplicate de statul român pentru închiderea minelor fără analize reale de fezabilitate. Personalul specializat nu a acumulat o vechime suficientă să poată aplica pentru pensionare. Redeschiderea minelor cu potențial mineralogic ar da acestor oamneni șansa să-și completeze vechimea pentru pensionare, iar investitorii ar avea personal calificat din start. În fiecare zonă minieră sunt sute de oamneni în acesată categorie. La Remin erau cel puțin patru mine care puteau funcționa profitabil fără subvenții”, a explicat pentru IMOPEDIA.ro Gabriela Dobrotă, country manager Vast Resources România.

Astfel, redeschiderea minelor ar însemna transformarea unor comunități cu rată uriașă de șomaj în zone în care practic toată lumea are un loc de muncă. Taxele locale colectate ar putea duce la dezvoltarea de școli, spitale, drumuri. Afacerile locale s-ar putea dezvolta, având clienți care ar putea cumpăra bunuri și servicii. Mai mult, oamenii ar putea obține credite pentru a cumpăra sau construi locuințe, în condițiile în care băncile nu vor mai vedea aceste zone drept non-eligibile. Cât despre beneficiile economiei locale, cifrele sunt impresionante. Doar două mine deschise pot aduce contribuții la stat de opt milioane de dolari anual, pentru următorii 15-18 ani cel puțin. Iar la acest lucru se adaugă încasările venite din industriile periferice dezvoltate odată cu mineritul. Iar acesta ar fi doar începutul. 

CITEȘTE ȘI:

25 August 2015