Banii par să fie o problemă la ministerul Elenei Udrea. Potrivit acesteia Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) are lucrări de construcţii începute în valoare de aproximativ două miliarde de euro, iar bugetul pentru investiţii alocat în acest an a fost de aproape trei ori mai mic, respectiv 600 de milioane de euro.

15010-00025395_large.jpg"Trebuie finalizate lucrările deja demarate. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului are lucrări de construcţii începute în valoare de circa două miliarde de euro. Deschizând permanent şantiere, nu avem nicio şansă să le finalizăm pe cele începute. Nu putem termina nici în zece ani ce s-a început. Aşa că trebuie să avem în vedere acele investiţii care sunt utile, care sunt importante", a spus ministrul Dezvoltării, Elena Udrea.

Totodată, şefa de la Dezvoltare a precizat că în România există 46.000 proiecte de construcţii începute de stat, în valoare de aproximativ 40 miliarde euro, cele mai multe ale primăriilor, iar unele vor trebui închise sau conservate.

"Unele, care nu îşi găsesc scopul, trebuie închise sau conservate şi puse în practică numai acelea care sunt utile", a precizat Elena Udrea.

Elena Udrea a mai menţionat ministerul pe care îl conduce are o listă de priorităţi în ce priveşte programele dezvoltate de MDRT explicând că au rămas în derulare numai acelea considerate importante, ce de exemplu construirea de locuinţe sociale, ANL, programele de infrastructură turistică.

În cadrul aceluiaşi eveniment Udrea a mai spus că „dacă banii de la buget nu sunt suficienţi ministerul se va baza pe fonduri private, urmând să lanseze un program naţional de dezvoltare în valoare de patru miliarde euro, care se va derula pe următorii cinci ani". Programul are la bază un parteneriat public privat, care stabileşte ca societăţile de construcţii care vor participa să crediteze lucrările pe o perioadă de până la doi ani, urmând să-şi încaseze banii de la stat în următorii trei ani.

Astfel, Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului crede că vor fi dezvoltare reţele de apă şi canalizare în 1.500 de localităţi şi va fi finanţată construirea şi reabilitarea a peste 10.000 de kilometri de drumuri judeţene. Programul va începe să funcţioneze anul viitor în martie.


12 November 2010