S-au scumpit locuinţele ANL, cu 41 euro/mp. Concret, preţul stabilit de Ministerul Dezvoltării Regionale pentru anul acesta este de 448 euro/mp, cu tot cu TVA, faţă de 407 euro/mp în 2010.

17087-anl.jpgPentru a calcula preţul final al locuinţei, trebuie să scădem din valoarea acestuia amortismentele, adică vechimea blocului şi preţul de licitaţie. Cu cât blocul este mai vechi, cu atât amortismentul este mai mare şi scade preţul final al apartamentului. De obicei, amortismentele ajung la 3.000 - 4.000 euro.Noua valoare a fost calculată pe baza valorii contractelor de antrepriză încheiate de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe pe parcursul anului 2010, care se majorează cu un coeficient rezultat din raportul dintre valoarea medie ponderată pe mp a locuinţelor puse în funcţiune în anul 2010 şi valoarea medie ponderată pe mp contractată la momentul începerii lucrărilor acestor locuinţe, potrivit Money.ro.

Valoarea medie ponderată pe mp a fost calculată la valorile de investiţii ale obiectivelor cu contracte de antrepriză încheiate în 2010 şi are la bază 52 de contracte încheiate pentru construirea a 2.482 de locuinţe cu un total de 194.647 mp suprafaţă construită desfăşurată, şi este de 380,08 euro/mp inclusiv TVA. În 2009, această valoare a fost de 353 euro/mp.

Coeficientul s-a calculat având la bază valorile de investiţii pentru un număr de 45 de obiective puse în funcţiune în cursul anului 2010 cu 1.759 locuinţe şi un total de 141.598 mp suprafaţă construită desfăşurată. Drept urmare, coeficientul calculat este 1,1777, rezultat din raportul dintre 398,05 euro/mp inclusiv TVA, care este valoarea medie ponderată pe mp a locuinţelor puse în funcţiune în anul 2010 şi 337,98 eurp/mp inclusiv TVA, care este valoarea medie ponderată pe mp contractată la momentul începerii lucrărilor pentru aceste locuinţe. Acest coeficient care a intervit în calculul valorii de înlocuire pentru 2010 a fost de 1,153.

La sfârşitul anului trecut însă, Elena Udrea declara că preţurile locuinţelor ANL vor fi mai mici, şi asta pentru că valoarea plătită constructorilor în ultimele şase luni din 2010 s-a redus.

În primele două luni ale anului au fost recepţionate 43 de locuinţe ANL în judeţele Bihor şi Vrancea. De la lansarea programului de construcţii de locuinte pentru tineri şi până acum au fost realizate în total 28.000 unităţi.

Pentru 2011, Agenţia Naţională pentru Locuinţe are de gând să construiască peste 4.700 de apartamente, cele mai multe vor fi realizate în judeţul Prahova (345 unităţi) urmat de Sibiu şi Mehedinţi cu 315 unităţi locative fiecare. La polul opus se află, judeţele Alba şi Timiş unde vor fi construite doar 16 apartamente pentru fiecare zonă. În Bucureşti, Ministerul Dezvoltării Regionale vrea să ridice 48 de locuinţe ANL.


17 March 2011