României i-au fost alocate 800 milioane de euro din fondurile Uniunii Europene, cu scopul de a reforma și moderniza sectorul administrației publice, până în anul 2020. „Pentru România este important ca investițiile să continue, ca țara să își îndeplinească obiectivele asumate în fața Comisiei Europene și să nu existe blocaje în plăți”, subliniază Corina Crețu, comisarul european pentru politică regională.

40290-fonduri_europene.jpgRomânia are la dispoziție fonduri europene în valoare de aproape 800 milioane de euro pentru a moderniza administrația publică, până în anul 2020. În afara fondurilor europene, specialiștii consideră că țara noastră ar trebui să folosească și alte instrumente financiare, pentru ca investițiile publice să aibă efect de multiplicare în economie.

„Fondurile structurale și de investiții europene reprezintă o mare parte din bugetul total disponibil pentru investiții publice, iar întărirea capacității administrative în ceea ce privește gestionarea acestor fonduri va genera investiții mai eficiente și cu impact mai mare. În 2014-2020, aproape 800 milioane euro din fonduri UE au fost alocate României pentru reforma și modernizarea administrației publice”, a declarat pentru Agerpres Corina Crețu, comisarul european pentru politică regională.

Totodată, comisarul european a mai adăugat că România poate apela cu încredere la expertiza DG Regio pentru folosirea complementară a finanțărilor prin Fondurile structurale și de investiții europene și Fondul european de investiții strategice, ca parte a Planului de investiții pentru Europa.

„Pentru România este important ca investițiile să continue, ca țara să își îndeplinească obiectivele asumate în fața Comisiei Europene și să nu existe blocaje în plăți. Cred că acestea sunt obiective pe care atât Comisia, cât și autoritățile de la București, le împărtășesc. Fondurile structurale și de coeziune sprijină creșterea economică și crearea de locuri de muncă pentru români, acestea jucând un rol capital în dezvoltarea economică și socială sustenabilă a României. România trebuie să accelereze ritmul absorbției fondurilor europene, iar aici niciun minut nu e de pierdut. Pentru că orice întârziere generează un risc important asupra propriei economii”, a conchis comisarul european pe blog, după o vizită de patru zile în România.

CITEȘTE ȘI ALTE ARTICOLE:

 

25 May 2016