Muntenegru a devenit, în ultimii ani, o destinaţie de vacanţă tot mai căutată de turiştii străini, fosta republic iugoslavă stârnind interesul acestora atât prin relieful variat şi multitudinea de posibilităţi pentru petrecerea concediului, cât şi prin tarifele relativ mici.

Ofertele imobiliare de aici nu sunt deloc puţine, deşi ţara are cu puţin peste 600.000 de locuitori, din care o treime locuiesc în capitala Podgorica.

O casă de vacanţă tip cabană, cu două etaje şi cu suprafaţa de 60 de metri pătraţi pe nivel, localizată în staţiunea montană Kolasin, costă 60.000 de euro negociabil. Proprietatea are şi un teren aferent de 320 de metri pătraţi, precum şi un garaj.

Cei aflaţi în căutarea unei locuinţe pentru petrecerea concediului la mare, pot opta pentru o proprietate precum un apartament în staţiunea Budva, cu suprafaţa de 60 de metri pătraţi, aflat în bloc nou, la un preţ de 55.000 de euro sau 70.000 de euro, dacă achiziţia se face în rate pe maximum cinci ani.

Pentru locuinţele cu o cameră, tip garsonieră, preţurile pornesc de la 40.000 de euro. Este şi cazul unei astfel de proprietăţi situată în staţiunea Horceg Novi. Locuinţa are 38 de metri pătraţi şi se află într-o clădire nouă.

Oportunităţi pentru investiţii

Cele mai atrăgătoare oferte pentru clienţii care doresc să demareze mici afaceri în turism, în Muntenegru, sunt terenurile din zonele litorale, potrivit agenţilor imobiliari din această ţară.


Sursa

3 August 2010