Dezvoltatorii imobiliari care şi-au construit case pe persoană fizică, fentând Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA), plătesc acum sume suplimentare ca impozit pe proprietăţile rezidenţiale multiple. Sfârşitul lunii septembrie a însemnat pentru deţinătorii mai multor case un termen de plată care le-a uşurat serios buzunarele.

13995-1_adevarul_01_10.jpgCei care au construit mai multe locuinţe pe persoană fizică au scăpat ca prin urechile acului de plata TVA retroactiv pentru proprietăţile lor.

Acum însă, aceşti dezvoltatori plătesc impozit pentru fiecare casă în plus în afara celei în care locuiesc. În principiu, dezvoltatorii vizaţi de aceste noi măsuri nu au o problemă cu cuantumul impozitului de plătit, dar le e greu să calculeze cât trebuie să dea acum.

Un exemplu ar fi Ionuţ Negoiţă, care deţine 300 de astfel de locuinţe. Anul trecut, statul a încasat aproximativ 63.750 de lei de pe urma acestora, iar acum ar trebui să primească 255.000 de lei. La rândul său, Constantin Căpăţână, proprietar al Militari Residence, spune că are în proprietate 1.400 de apartamente şi că cel mai mic impozit plătit înainte de introducerea taxei de solidaritate era de 85 de lei pentru locuinţele de tip garsonieră.

Acum, el trebuie să plătească de patru ori mai mult, adică un impozit total de peste 475.000 de lei (111.760 de euro).

Majorarea impozitelor pe proprietăţile rezidenţiale suplimentare - aşa-zisa „taxă de solidaritate" - a avut oficial la bază raţiunea comună tuturor deciziilor guvernamentale luate de la începutul crizei: creşterea veniturilor bugetare.

În proiectul iniţial de completare a Codului Fiscal, procentele de creştere a taxei erau mai mici. Astfel, se prevedea majorarea cu 50% a impozitului datorat în 2010 pentru prima clădire în afara celei de domiciliu.

Pentru a doua casă, creşterea era de 100%, iar pentru a treia şi următoarele - 200%. Forma finală a Ordonanţei a majorat semnificativ procentele: 65% pentru prima clădire în afara celei de domiciliu, 150% pentru a doua şi 300% pentru a treia şi următoarele.

„Pentru creşterea veniturilor bugetelor locale în contextul economic şi financiar actual se propune majorarea atât a impozitului pe clădiri, cât şi a impozitului pe mijloacele de transport", se arată în Nota de fundamentare a Ordonanţei.

Impozit pentru cinci ani

În privinţa impactului bugetar al majorării impozitelor, acesta a fost estimat „atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât şi pe termen lung (pe cinci ani)", după cum precizează nota de fundamentare. Astfel, se estimează încasări suplimentare de aproape 50 de milioane de lei pentru lunile rămase din 2010 şi 101 milioane de lei pentru 2011.

Şi anterior Ordonanţei se impuneau majorări „în cazul persoanelor care au în proprietate două sau mai multe clădiri, folosite ca locuinţă şi care nu sunt închiriate unei alte persoane". Prin urmare, nu plăteai majorări pentru proprietăţile suplimentare atât timp cât acestea erau închiriate. Prin ultima Ordonanţă, această excepţie a fost eliminată.

La alţii e mai rău!

Spania şi Portugalia au sisteme stricte de impozitare a proprietăţii de mai mulţi ani, iar italienii încep să se alinieze şi ei la acestea. În Spania există două impozite locale pe proprietate, ambele bazate pe valoarea de închiriere a casei, ajustată cu inflaţia. Cuantumul variază în funcţie de zonă. Impozitul pe bunurile imobile este cea mai importantă taxă din această categorie şi îi vizează pe toţi deţinătorii de clădiri în Spania. Nivelul se calculează în funcţie de valoarea cadastrală (care este şi valoarea oficială a proprietăţii). Majorarea procentuală diferă de la zonă la zonă.

Penalizări de 2% pe luna de întârziere

Impozitele au fost majorate de la 1 iulie 2010, iar cei care şi-au achitat integral birul urmau să plătească, până la 30 septembrie, diferenţa pentru cea de-a doua, a treia sau a patra locuinţă. După această dată, neplata impozitului pe casă este penalizată cu 2% pentru fiecare lună de întârziere.

"Impozitul majorat pentru cei cu mai multe clădiri este un dezastru pentru toată lumea. Nicăieri în lumea asta nu se poate face diferenţă între cei care deţin una sau mai multe case."
Constantin Căpăţână proprietar Militari Residence

Excepţii de la impozit majorat

Nu plătesc impozit majorat persoanele care deţin în proprietate două sau mai multe clădiri, dar dobândite prin succesiune legală. În cazul deţinerii a două sau mai multe clădiri în afara celei de la adresa de domiciliu, impozitul majorat se determină în funcţie de ordinea în care s-au dobândit proprietăţile. Impozitul nemajorat se plăteşte numai pentru clădirea de la adresa de domiciliu. Persoanele care plătesc taxa majorată trebuie să depună o declaraţie specială la administraţia publică locală în care-şi au domiciliul sau la cele în care sunt situate celelalte clădiri. Anterior ultimelor modificări, nu plăteau impozit majorat persoa­nele care au închiriat imobilul. Excepţia a fost eliminată, astfel că impunerea se aplică persoanelor fizice care au în proprietate două sau mai multe clădiri date spre închiriere.

Frunda vrea neimpozitarea primei locuinţe

Senatorul UDMR Gyorgy Frunda a depus miercuri la Parlament o iniţiativă legislativă prin care proprietarii ar putea fi scutiţi de plata impozitului în cazul locuinţei personale. „Banii pe care i-a folosit proprietarul pentru construcţia locuinţei sunt impozitaţi, iar această iniţiativă se referă mai ales la cei cu o singură casă, la cei cu proprietăţi modeste", a declarat Frunda. Acesta susţine că cei care au mai multe proprietăţi vor fi taxaţi conform legii în vigoare, ce-a de-a doua proprietate după cea de domiciliu fiind considerată prima, iar suprataxarea va fi aplicată începând cu a treia casă. Frunda a mai spus că se gândeşte şi la introducerea unui prag peste care şi locuinţa de domiciliu să fie impozitată. „Cei cu case cu valoare mare vor trebui impozitaţi", a mai spus senatorul. Frunda deţine două case şi un cabinet de avocatură, în timp ce soţia sa este proprietara a alte două locuinţe moştenite.

Sursa

1 October 2010