O altă mătuşă face afaceri imobiliare la 90 de ani
Adevarul - 26.01.2006
 
Fantomele din vila de la Predeal a familiei Năstase

La Predeal, toată lumea vorbeşte de proprietăţile lui Adrian Năstase. Dacă întrebi un localnic, imediat te direcţionează fie spre imensa vilă din Cioplea, fie spre hotelul de trei stele despre care se spune că este trecut pe numele unor rude. "Cumnaţi, fraţi, surori, nu ştim exact", spune o recepţioneră de la un hotel. "Hotelul Alpin îl găsiţi la coborârea de pe pârtie", suntem îndrumaţi. Cât despre vilă, nu este greu să o identifici, deoarece este cea mai impozantă din Predeal. Un fel de "hotel", cum spun localnicii. Este mult mai mare decât blocul din Zambaccian, o altă afacere controversată a familiei Năstase. Utilat după ultimul catalog din Occident, căsoiul este estimat în prezent la peste două milioane. Locul unde Adrian Năstase îşi petrece unele weekenduri este însă plin de mistere şi de fantome.

Roxana Bichel, un nou tun pentru familia Năstase

În "Acţiunea Predeal", prota-goniştii sunt Dana Barb, sora lui Adrian Năstase, şi Roxana Ileana Bichel, "agentul imobiliar" al familiei preşedintelui executiv al PSD. Cele două au ajuns, în 1995, la Predeal după ce au aflat că mai multe loturi de teren din Cioplea au fost scoase la licitaţie. Se spune că aceste loturi au ajuns înainte de 1989 în posesia Gospodăriei de partid. Primarul Mihai Vestea spune că nu ştie exact dacă era vorba şi de terenul concesionat de sora şi prietena familiei Năstase, dar recunoaşte că Gospodăria a pus mâna abuziv, înainte de căderea regimului comunist, pe mai multe terenuri. Licitaţia a avut loc în 1995. Barb şi Bichel au obţinut concesionarea a circa 1.000 mp de teren în aşa-numita zonă Robinson. În 2000, a început construirea unei vile în care apar încă cinci asociaţi, dintre care unul este mătuşa Danei Năstase, Aurelia Zachir. În total, ar fi vorba de şapte apartamente imense. Conform unui specialist în construcţii, vila ar avea peste 60 de camere. Concesionarea a fost făcută pe o perioadă de 99 de ani, însă, în 2002, vila a fost cumpărată cu 60 de dolari/mp. Între timp, preţul unui mp în zonă a crescut de patru ori. Analistul imobiliar Eugenia Soare ne-a declarat că, în prezent, un metru pătrat costă în jur de 200 de euro. Conform estimării sale, preţul de piaţă al clădirii ar fi, în acest moment, de peste două milioane de euro. Investiţia a fost de circa 250.000 de euro, aşa că profitul este de peste 1.700.000 de euro.

"Casa bântuită"

Pentru a construi vila, Dana Barb şi Roxana Bichel s-au asociat cu mătuşa Danei Năstase, Aurelia Zachir, care, la acea vreme, avea 92 de ani, şi cu încă patru persoane fizice. Mătuşa Aurelia a intrat în "afaceri" imobiliare aproximativ la aceeaşi vârstă ca şi Tamara Cercasov, cea care a lăsat moştenirea de un milion de euro. Interesant este faptul că cei patru asociaţi nu apar ca locatari, ci cu totul alte persoane care sunt apropiaţi şi prieteni ai familiei Năstase. Primarul Predealului, Mihai Vestea, spune că nu există contracte de închiriere pe apartamentele respective. Ciudăţeniile continuă. Alături de Dana Barb, Roxana Bichel şi mătuşa Aurelia, apar ca având numere de telefon în vilă: Ristea Priboi, fost şef adjunct al diviziei din DIE care se ocupa înainte de 1989 de postul de radio "Europa liberă" - un apropiat al lui Năstase şi Daciana Octavia Sârbu, fiica fostului ministru al agriculturii, Ilie. Un alt "vecin" este Mircea Ruianu, "mâna dreaptă" a lui Alexandru Bitner, "omul de casă" al familiei Năstase şi implicat în afacerile de succes ale mătuşii Tamara. Practic, toţi locatarii din vilă fac parte din cercul persoanelor de încredere ale familiei Năstase. Primarul Vestea refuză să ne spună care sunt asociaţii Danei Barb, ai Roxanei Bichel şi ai mătuşii Aurelia în vila de la Predeal. El afirmă că Priboi, Daciana Sârbu şi Mircea Ruianu nu au nici contracte de închiriere în vilă.

Îmbulzeală mare

În vilă mai apare şi un alt locatar misterios. Se numeşte Maria Theofanus. Nimeni nu îşi aduce aminte s-o fi văzut-o la faţă. Imobilul din strada Muncii nu a avut număr o perioadă şi, de aceea, se specifică în adresă că este vorba de "vilă". Între timp, conform Primăriei din Predeal, a primit numărul 1. şi aici apar multe surprize. La această adresă, în vilă ar mai sta şi alte şapte persoane, care au posturi telefonice. Unele nume sunt necunoscute, altele care apar, la un moment dat, în conexie cu PSD. Unul dintre aceştia este Radu Florin Dumitreanu, acţionar la firma Contrasimex B. El a fost omul de casă al lui Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, baron PSD. Dumitreanu a obţinut lucrări de peste trei milioane de euro din fondurile SAPARD cu sprijinul lui Cosma. Un alt personaj "prezent" în clădirea din strada Muncii nr. 1 este Gabriel Negrea. O persoană cu acelaşi nume a fost consilierul fostului ministru PSD al învăţământului, Ecaterina Andronescu. De asemenea, printre locatari apare şi o anumită Elena Popescu. Soţia lui Dan Ioan Popescu poartă acest nume, însă familia liderului PSD Bucureşti nu a putut fi contactată pentru a confirma dacă deţine un apartament în vila surorii lui Adrian Năstase.

Daciana Sârbu: "M-a rugat unul, Vasile, să fac nişte acte pentru el"

Deputatul PSD Daciana Sârbu ne-a declarat că a făcut unele acte pe numele ei pentru un apartament în vila din Predeal la rugămintea "unui anumit domn Vasile". "Nu mai ştiu cum îl cheamă, iar eu l-am ajutat să facă nişte acte înainte ca vila să fie construită, cele pentru gaze, telefon şi altele, dar nu am nici un apartament acolo. Am fost acolo de vreo două-trei ori, dar nu am stat. Nici nu mi-ar plăcea să stau acolo, fiindcă e înghesuială mare. Numele meu a rămas în unele acte şi am fost deja să cer să se facă modificarea. Nu e apartamentul meu, nu sunt nebună", a precizat Sârbu. Am întrebat-o dacă îşi mai aminteşte cine i-a făcut cunoştinţă "cu Vasile". "Mi l-a prezentat unul de acolo. Nu ştiam a cui este vila. Nu le cunosc pe Barb şi Bichel. ştiam că ele deţin terenul", mai spune ea. O întrebăm dacă ştie ceva de apartamentul colegului de partid, Ristea Priboi. "Nu l-am întrebat. L-o fi întrebat taică-miu", ne răspunde.

RomTelecom are proceduri stricte

Cristina Popescu, managerul pentru relaţii publice al RomTelecom, ne-a precizat că pentru a obţine un post telefonic sunt necesare mai multe etape. "Se sună la 930, se face o cerere verbală şi se comunică adresa pentru instalare. Echipa se deplasează la adresă şi verifică actele de identitate ale persoanei de la adresa respectivă, care trebuie să coincidă cu datele din ordinul de serviciu emis în urma cererii de la 930. Dacă datele coincid, se face instalarea şi se semnează un contract în nume personal", spune ea.

O afacere de partid
Construcţia vilei din Cioplea a început în 2000. A fost realizată de firma Edilconst, care aparţine lui Radu Florea, liderul PSD Câmpina şi membru în Consiliul Naţional al principalului partid de opoziţie. Firma lui Florea a fost implicată în mai multe afaceri controversate. Unele dintre acestea au fost făcute cu Petrom în timpul guvernării Adrian Năstase. Atunci, firma lui Florea a primit mai multe proiecte pentru care preţurile au fost mult mai mari decât cele ale pieţei. Am încercat să contactăm firma Edilconst, însă la telefonul acesteia nu răspunde nimeni. Conform analistului imobiliar Eugenia Soare, preţul de contrucţie "la roşu" ar fi trebuit să fie în jur de 500 de euro metrul pătrat, adică în jur de 200.000 de euro. Firma lui Florea a avut mai multe lucrări în afară de cele menţionate cu Petrom. În special, contracte cu majoritatea primăriilor de pe Valea Prahovei care au aparţinut sau aparţin PSD. De asemenea, a mai realizat construcţii şi pentru reţele de alimentare cu gaze pe proiecte ale Ministerului Industriilor, în perioada când acesta a fost condus de un alt lider cu "probleme" al PSD, Dan Ioan Popescu, care, la rândul lui, are investiţii imobiliare pe Valea Prahovei.

Dana Barb, sora bogată
Numele surorii lui Adrian Năstase a apărut în mai multe afaceri controversate. Vila în care locuieşte din cartierul Domenii a fost moştenită de către masa sa. În 1999, Elena Năstase i-a vându-o fiicei sale pentru 650 milioane de lei. Barb a lucrat la un birou de avocatură din Bucureşti care a aparţinut lui Mark Meyer, un agent de influenţă al regimurilor Ceauşescu şi Iliescu în Statele Unite ale Americii. Diaspora din SUA a reclamat, în mai multe rânduri, sprijinul pe care îl primeşte Meyer de la PSD şi a precizat că acesta nu reprezintă emigraţia românească. Meyer a fost şi consilierul fostului preşedinte Iliescu.

Avocatul lui Năstase, la DNA
Avocatul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Adrian Năstase, a avut ieri o nouă discuţie cu procurorii anticorupţie care fac cercetări în dosarul "Zambaccian". Gheorghe Diaconescu, a precizat că Adrian Năstase se va prezenta la DNA când va fi citat. Avocatul a prezentat procurorilor mai multe documente în apărarea clientului său. şeful DNA, Daniel Morar, a declarat ieri că procurorii trimit citaţii scrise, întrucât dacă cei chemaţi la audieri sunt sunaţi la telefon reclamă ilegalitatea citării.

L.N., Andrei Badin - Adevarul
 
26 January 2006