Şi cei care deţin doar autorizaţii de construire pot obţine, de la 1 iulie, subvenţii prin programul "Casa Verde".

Proprietarii care vor să-şi monteze un sistem de încălzire ce se alimentează cu energie verde vor putea beneficia de ajutor de la stat în cuantum de 6.000 sau 8.000 de lei. Ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, a anunţat că se va aplica principiul: "primul venit, primul servit". "Orice proprietar de casă unifamilială sau care deţine o autorizaţie de construcţie, pe baza căreia ridică sau urmează să construiască un imobil pentru familia sa, poate beneficia de acest program", a explicat ministrul Mediului.

Potrivit calculelor, aproximativ 18.000 de persoane ar putea beneficia de acest program. Autorităţile susţin că au bani şi că, dacă se va epuiza prima tranşă, vor aloca alte sume.

6.000 de lei pentru centrale pe rumeguş

Pe de altă parte, imobilele care aparţin firmelor nu vor putea fi dotate cu sisteme alternative cu finanţare de la stat. Cei care vor opta să-şi monteze panouri solare şi centrale pe peleţi (rumeguş - n.r.) vor primi din partea statului un ajutor în valoare de 6.000 de lei.  "Iniţial am stabilit să dăm 3.000 pentru o centrală pe rumeguş, dar din calculele făcute un sistem de încălzire care se alimentează cu energie solară costă la fel cât o centrală pe peleţi, deci nu era corect să dăm 3.000 pentru centrală şi 6.000 pentru panouri", a explicat ministrul Mediului modificarea.

Pe de altă parte, cei care vor decide să-şi monteze pompe de căldură care se alimentează cu apă geotermală vor primi de la stat 8.000 de lei. Motivul: specialiştii ministerului Mediului au calculat şi au ajuns la concluzia că un asemenea sistem este mai scump.

"Orice firmă poate face lucrările"

Potrivit Ghidului de Finanţare al Programului "Casa Verde", publicat în Monitorul Oficial, cei care doresc să primească banii de la stat nu vor mai trebui să consulte vreo listă aprobată de Ministerul Mediului cu firmele agreate, pentru a-şi monta sistemul de încălzire.

"Cetăţeanul va putea alege orice societate autorizată. Asta, după ce a depus la Agenţie cererea pentru finanţare, însoţită de mai multe acte. După ce a primit acceptul, va putea să înceapă montarea panourilor sau a centralei. După finalizarea lucrării, va trebui să vină înapoi la Agenţie pentru a anunţa că a terminat", a explicat Laszlo Borbely. Potrivit acestuia, după ce lucrarea va fi verificată, persoana va primi prima de la stat.

 
Sursa

22 June 2010