In zona rezidenţială de lângă studiourile din Buftea, preţurile terenurilor intravilane s-au dublat în 2008, conform grilei de evaluare a imobilelor, după care notarii calculează impozitele pe tranzacţii. Tot o scumpire se înregistrează şi în orăşelul Chitila.

PARADOX grila notarilor 2009Pentru alte localităţi limitrofe, precum Otopeni, Bragadiru, Pantelimon, Voluntari, Cornetu sau Domneşti, valoarea terenurilor din listă a rămas neschimbată.

Concret, în Buftea, în zona centrală în 2008, un metru pătrat a fost evaluat în grila notarilor la minimum 60 de euro. Anul acesta, preţul s-a dublat. Cei care au cumpărat în zona studiorilor de la Buftea, au plătit anul trecut taxe notariale calculate pentru cel puţin 40 de euro pe metru pătrat. Pentru anul acesta, valoarea metrului pătrat a fost stabilită la cel puţin 80 de euro. Asistăm însă şi la ieftiniri, în alte zone din Buftea. La periferie, metrul pătrat a scăzut la jumătate, adica la 30 de euro, în aceeaşi grilă a notarilor.

Şi pentru locuinţe, notarii vor cere mai mulţi bani celor care cumpără în unele localităţi limitrofe. În Buftea, sunt situaţii în care taxele notariale s-au majorat cu peste sută la sută. Astfel, anul trecut pentru o locuinţă din zona centrală, preţul din grila de evaluare a imobilelor era de 192 de euro, acum a ajuns la 392 de euro pe metru pătrat. O majorare de 200 de euro asistăm şi în cazul locuinţelor mai vechi din preajma studiourilor de la Buftea, unde metrul pătrat a fost stabilit anul acesta la 368 de euro.

În Otopeni, valoarea terenurilor este neschimbată. Respectiv, zona centrală 250 de euro/meru pătrat; zona mediană - 180 de euro/metru pătrat; alte zone 120 de euro/metru pătrat; zona periferică 60 de euro/metru pătrat.

În schimb, în cazul locuinţelor vechi asistăm la scumpiri. Taxele notariale cresc de anul acesta, căci un metru pătrat în zona centrală este acum evaluat la 394 de euro faţă de 294 de euro cât era anul trecut.

În Corbeanca, pentru zona Paradisul Verde şi Tamaş (pădure) notarii vor încasa anul acesta aceleaşi taxe ca în 2008, metrul pătrat rămâne 175 de euro şi respectiv 60 de euro. Tarifele cresc doar pentru zona de periferie, unde metrul pătrat de teren s-a scumpit cu 10 euro, de la 20 de euro la 30 de euro pe metru pătrat.

Cei care cumpără o casă mai veche sau o vilă în Corbeanca vor fi taxaţi ca anul trecut.

În Chitila, în zona lac/pădure, anul trecut notarii taxau metrul pătrat de teren la 60 de euro, acum la 90-80 de euro. În zona centrală se tarifa cu 40 de euro metrul pătrat, acum este cu 60 de euro mai mult. Valoarea a crescut şi la periferie de la 20 de euro la 60 de euro metrul pătrat de teren. În cazul locuinţelor mai vechi din Chitila, pentru un metru pătrat valoarea a crescut cu 100 de euro.

În Voluntari, pentru celebra zonă Iancu Nicolae, preţurile minime ale terenurilor intravilane şi ale clădirilor sunt aceleaşi în 2009 ca şi în 2008, de 700 euro/mp pentru terenuri şi respectiv 900 euro/mp pentru clădiri.

Şi în Bragadiru rămân aceleaşi taxe notariale pentru vânzările de terenuri. În schimb, valoarea pentru locuinţele mai vechi a crescut cu 100 de euro/metro pătrat, de la 240 de euro/metru pătrat în zona centrală, şi respectiv 198 de euro/metrul pătrat în zona de la periferie. Pentru cosntrucţiile de tip vilă, taxele notariale.

 Reamintim că în Bucureşti, preţurile minime ale terenurilor intravilane au scăzut, conform aceleaşi grile a notarilor pe 2009.

 

7 January 2009