Mareste fontul | Trimite pe yahoo messenger | Trimite pagina unui prieten | Printeaza pagina

Moment istoric pentru Prelungirea Ghencea: s-a semnat contractul pentru pasajul suprateran spre Domnești

Publicat: | Autor: Mihaela Ochiană, IMOPEDIA.ro | Numar afişări: 7979

Semnarea contractului pentru proiectare și execuție a pasajului suprateran București-Domnești este un moment istoric pentru locuitorii din zonă. După doi ani de discutii, tergiversări și amânări în ultima clipă, astăzi în sfârșit s-a ajuns la o certitudine. Semnarea în sine promite, dar nu garantează faptul că în doi ani acest proiect va exista și va fi funcțional. În mod practic însă, fiecare termen de până acum a fost atât de mult depășit și încălcat încât bucuria unui asemenea pas înainte este umbrită de pesimismul legat de viitorul acestei lucrări.

sens giratoriu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat azi ceea ce toți cei care au drum în zona Prelungirea Ghencea așteaptă deja de ani întregi: semnarea contractului pentru construirea pasajului suprateran menit să facă dintr-un drum permanent blocat, un drum pe care chiar se poate circula. Prin această semnare se promite că peste doi ani și după 24 de milioane de euro investite, va exista un sens giratoriu suspendat în zonă și lung de 374 de metri. După finalizare, ar trebui să existe o garanție de bună execuție de 24 de luni.

Următoarele luni sunt dedicate proiectării, iar în toamnă se va emite ordinul de începere a lucrărilor, iar apoi construcția va fi desfășurată pe trei etape: pasajul propriu-zis, apoi bretelele care conduc autoturismele spre și dinspre sensul giratoriu, și în ultimul rând, construirea intersecției giratorie.   

Sunt prevăzute și două drumuri colectoare pentru accesul riveranilor, unul fiind amplasat de o parte și de alta a rampei dinspre București a pasajului de pe Prelungirea Ghencea – DJ602 și altul la rampa dinspre Domnești. Accesul în aceste două drumuri se face pe baza unor intersecții giratorii amplasate la baza rampelor”, se arată într-un comunicat CNAIR.

În același timp, de ambele părți ale șoselei de centură, vor exista două scări metalice, sub pasaj, pentru traversarea pietonală a căii ferate. Toate aceste lucrări vor fi desfășurate cu asocierea Straco Grup – Comnord – Specialist Consulting. Orice tentativă anterioară de a semna acest contract a eșuat din cauza contestațiilor. Multe dintre aceste contestații au fost depuse chiar în ultima zi, existând suspiciunea unei rea intenții mai mult decât a unei probleme de fond, sustenabile. 

 

Voteaza articolul:
| Aprecierea vizitatorilor:

Ai un comunicat de presă de publicat?

 
RSS
Primeste stirile pe e-mail

OFERTE RECOMANDATE
Iancului , SC: 280 mp
Magheru , SU: 50 mp, 2 cam.
Splaiul Unirii , SC: 95 mp, 3 cam.
TOPURI IMOPEDIA.ro
Cele mai noi comentarii
Cele mai citite stiri

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar pe ghid.imopedia.ro

Blog RUN
Adrian Crivii
Gabriel Alexandru
Dragos Dragoteanu
Daniel Dobre
Adrian Niculescu
Ilias Papageorgiadis

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar pe media.imopedia.ro

Ştiri imobiliare
Analize imobiliare
Evenimente imobiliare
Ghidul Prima Casă
Știri Prima Casă
Comunicate de presă
Arhiva video