Ieri, Ministerul Transporturilor e emis cea de-a doua autorizație necesară executării lucrărilor de construcție a Pasajului suprateran pe DJ 602 – Centura București – Domnești.

42501-pasaj_domnesti_2.jpgAșadar, antreprenorul care a câștigat licitația pentru realizarea acestei lucrări - Asocierea STRACO GRUP SRL – COMNORD SA – SPECIALIST CONSULTING SRL – poate începe construcția Pasajului Domnești, care este așteptat de ani de zile de foarte mulți bucureșteni.

Potrivit Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), valoarea totală a acestui contract este de 91.552.381,90 de lei fără TVA, iar finanțarea este asigurată din POIM, Fonduri Externe Nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020.

Durata lucrărilor este de 24 de luni, de la data emiterii ordinului de începere pentru execuție, astfel încât Pasajul Domnești ar trebui să fie finalizat în toamna anului 2021.

A fost semnat și contractul pentru ultimul lot al Autostrăzii de Centură București Sud

Tot săptămâna aceasta CNAIR SA și Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AS au semnat contractul pentru proiectarea și execuția Lotului 1 din Centura de Sud a Municipiului București la standard de autostradă, care cuprinde:

Sector 1 (Km 52+070 – Km 52+770) aferent Centura Nord, în lungime de 0,7 km;

Sector 2 (Km 52+770 – Km 69+000) aferent Centura Sud, în lungime de 16,23 km.

Valoarea contractului pentru realizarea celor aproximativ 17 km este de 830.679.662,15 de lei, fără TVA. Pentru activitatea de proiectare au fost alocate 12 luni, iar pentru execuția lucrărilor sunt prevăzute 30 de luni, în timp ce perioada de garanție a acestora este de cinci ani.

Potrivit CNAIR, acest sector face parte din centura București Sud la standard de autostradă, proiect ce va asigura conexiunea cu rețeaua TEN-T, respectiv coridorul IV Pan European între autostrada A1 București - Pitești și A2 București - Constanța.

Tot anul acesta a fost semnat Contractul pentru Lotul 3 al autostrăzii de Centură București Sud, cu o lungime de aproximativ 18 km, în valoare de 853.422.022,52 lei, fără TVA.

De asemenea, în 2019 a fost semnat și contractul pentru proiectarea și execuția Lotului 2 (Km 69+000 - Km 85+300 ) aferent Centurii Sud a Municipiului București la standard de autostradă, cu o lungime de 16,3 km, în valoare de 750.849.942,12 de lei fără TVA.

29 August 2019