Banca Centrală Europeană (BCE) a retrase din circulaţie 364.102 bancnote euro contrafăcute în semestrul a doilea din 2010, în scădere cu 5,9% faţă de cantitatea recuperată în semestrul anterior.

16061-euro2.jpgDacă ar fi să facem o comparaţie cu numărul bancnotelor euro autentice aflate în circulaţie, în medie, 13,6 miliarde în semestrul II al lui 2010, volumul contrafacerilor se menţine foarte redus.

"Cu toate acestea, Eurosistemul, respectiv Banca Centrală Europeană (BCE) şi cele 17 bănci centrale naţionale din zona euro recomandă în continuare publicului să dea dovadă de vigilenţă în privinţa bancnotelor primite în cadrul tranzacţiilor cu numerar. Bancnotele autentice pot fi recunoscute cu uşurinţă prin simplul test 'Atinge-Priveşte-Înclină', prezentat atât în secţiunea referitoare la euro de pe website-ul BCE, cât şi pe website-urile băncilor centrale naţionale din cadrul Eurosistemului", se arată într-un comunicat al băncii, citat de NewsIn.

BCE precizează că dacă există dubii, o bancnotă suspectă trebuie verificată prin comparaţie directă cu una despre care se cunoaşte că este autentică. Orice persoană care bănuieşte că a intrat în posesia unei bancnote contrafăcute trebuie să contacteze organele de poliţie sau, dacă practica naţională permite acest lucru, banca centrală naţională.

Potrivit BCE, cupiurile de 20 euro şi 50 euro sunt în continuare cele care înregistrează cel mai mare număr de contrafaceri. În cursul ultimului semestru, procentul bancnotelor contrafăcute s-a diminuat în cazul bancnotelor de 20 euro şi a crescut în cazul celei de 50 euro. Cumulate, acestea au reprezentat 81,5% din totalul contrafacerilor în a doua jumătate a lui 2010.

Cele două cupiuri sunt urmate de bancnota de 100 euro, cu 13,5% din totalul bancnotelor contrafăcute. Procentul celorlalte cupiuri de 5 euro, 10 euro, 200 euro şi 500 euro este foarte scăzut.

Cele mai multe (97%) dintre bancnotele contrafăcute recuperate în semestrul II 2010 au fost identificate în ţări din zona euro, numai aproximativ 1,5% provenind din state membre ale UE din afara zonei euro şi 1,5% din alte regiuni ale lumii.


18 January 2011