Două proiecte importante de infrastructură rutieră au fost aprobate în ședința de miercuri, 26 septembrie, a Consiliului General al Municipiului București (CGMB). Este vorba despre reabilitarea și consolidarea Podului Grant și actualizarea indicatorilor tehnico – economici pentru supralărgirea Bulevardului Ghencea, ambele finanțate din bugetullocal al Municipiului București.

42208-podul_grant.jpgCosturile aferente proiectului „Reabilitare și consolidare pasaj denivelat suprateran Pod Grant” sunt estimate la peste 52 de milioane de lei, iar durata lucrărilor va fi de aproximativ doi ani. Decizia de reabilitare a Podului Grant a fost luată ca urmare a raportului de specialitate întocmit de specialiști din cadrul Primăriei Municipiului București (PMB). Raportul se bazează pe expertiza tehnică efectuată în anul 2016, potrivit căreia starea Podului Grant era nesatisfăcătoare.

Cel de-al doilea proiect aprobat de CGMB, „Penetrație Prelungirea Ghencea-Domnești și Supralărgire Bulevardul Ghencea între str. Brașov și terminal tramvai 41”, presupune o investiție de circa 559 de milioane de lei. Durata de execuție a lucrărilor este estimate la doi ani.

Principalele obiective ale acestui proiect sunt:

- lărgirea la patru benzi a Străzii Prelungirea Ghencea, între str. Brașov și Centura București;
- realizarea unei piste de biciclete;
- realizare cale dublă de tramvai;
- amenajare trotuare;
- modernizarea sistemului de iluminat;
- modernizarea și extinderea rețelei de apă și canal;
- construirea unui nod intermodal cu parcare supraetajată la capătul Bulevardului Prelungirea Ghencea, în zona nodului rutier de la Domnești;
-lărgirea la patru benzi și păstrarea liniei de tramvai existente pe Bulevardul Ghencea până la capătul liniei 41.

Potrivit raportului de specialitate, a fost necesară adaptarea proiectului initial, astfel încât să fie asigurată funcționalitatea integrată atât a tramvaiului, cât și a căii rutiere în condițiile actuale de trafic, ca urmare a necesității introducerii liniei de tramvai pe str. Prelungirea Ghencea, a realizării nodului intermodal adiacent pasajului Domnești, a lărgirii la patru benzi și păstrării liniei de tramvai existente pe Bulevardul Ghencea până la capătul liniei 41.

Noua arteră va avea o lungime de 6 km, câte două benzi pe sens, linie de tramvai în zona mediană, piste de biciclete, trotuare cu o lățime de 6 m și spații verzi între trotuar și partea carosabilă (3 m). Toate intersecțiile cu drumurile laterale vor fi reamenajate, iar cele cu străzile Brașov, Valea Oltului și Râul Doamnei vor fi semaforizate. Totodată, va fi realizat un nod intermodal (tramvai 41, autobuze și microbuze ale liniilor preorășenești) și o parcare de tip Park&Ride cu o capacitate inițială de 300 de locuri, dar care va putea ajunge la 500 de locuri, într-o dezvoltare ulterioară.

Proiectul va fi corelat cu Nodul Rutier de la Domnești, aflat sub coordonarea CNAIR, care asigură legătura cu Centura București.

27 September 2018