Clenciu: Proprietarii care nu sunt presaţi lasă doar o marjă de negociere de 5%
Preşedintele ARAI spune că cei aflaţi sub presiune financiară taie şi 20% din preţ pentru a obţine lichidităţi
Urmează un val de executări silite care va duce la vânzarea caselor cu reducere de 50%

sursa:curierulnational.roCreditele pentru locuinţe contractate în 2008 atârnă greu pe umerii românilor, aşa că peste 100.000 de persoane fizice sunt în procedură de executare silită pentru că nu şi-au plătit ratele la bănci şi este posibil ca numărul lor să crească.

Această situaţie aduce o nouă lovitură pentru vânzătorii de locuinţe, deoarece în piaţă vor apărea case foarte ieftine vândute de bănci, chiar la jumătate din preţul lor iniţial, a declarat Cristian Clenciu, preşedinte ARAI, pentru Curierul Naţional.

"După cum am auzit, băncile vor executa garanţia a peste 100.000 de oameni, în mare parte sunt credite de nevoi personale, foarte puţine ipotecare. Şi atunci unii oamenii care mai reuşesc să-şi vândă apartamentul preferă să o facă solicitând un preţ mai mic, astfel rezolvându-şi problemele. În ultimă instanţă, banca va vinde apartamentul la jumătate din valoarea lui din piaţă", a afirmat Cristian Clenciu.

Marjă de negociere de până la 20%

Cristian Clenciu a explicat că în momentul de faţă există două tipuri de tranzacţii în piaţă: cele normale şi cele realizate sub presiunea de a vinde. Pentru că avem două situaţii diferite, avem şi marje de negociere diferite. "Dacă vorbim de o tranzacţie forţată, unde proprietarul are nevoie de cash urgent, sau are probleme cu creditul şi este sub presiunea de a vinde marja de negociere poate ajunge până la 20%. Pe când o tranzacţie normală în care proprietarul nu este nevoit să vândă atunci marjele de negociere sunt mult mai mici, undeva până în 5%.

Din 2009 şi până în prezent am întâlnit multe cazuri în care oamenii sunt nevoiţi să vândă, chiar mai multe decât în trecut. Numărul lor se remarcă şi acest fenomen se simte foarte mult faţă de ce se întâmpla în trecut", a subliniat preşedintele ARAI. El a mai explicat, că preţurile cele mai mici le regăsim pe segmentul celor care sunt nevoiţi să vândă, iar segmentul celor care nu sunt nevoiţi, dar au locuinţă la vânzare, găsim preţurile considerate de ei de piaţă, dar care sunt sensibil mai ridicate decât celelalte.

Achiziţia unei locuinţe, lăsată pe ultimul plan

"Suntem într-o perioadă de incertitudine ţinută şi de evoluţia economiei româneşti. Achiziţiile imobiliare sunt făcute de unii dintre noi o dată în viaţă. Pentru a achiziţiona o locuinţă implică datorii pentru mulţi ani de zile. Pe fundalul crizei economice acute în România, problema unei achiziţii imobiliare a fost lăsată pe ultimul plan", a menţionat Cristian Clenciu.

În opinia reprezentantului ARAI, după un an greu, urmează un an şi mai greu. El a dat şi un exemplu: într-o familie unde unul din membri nu mai are serviciu, nu se mai gândesc la o achiziţie imobiliară, acest lucru ar însemna o procedură sinucigaşă. "Deciziile de achiziţie se vor amâna până ce economia va da semne de revenire, când numărul de şomeri va scădea şi când vom vedea o absorbire a forţei de muncă", a mai adăugat Cristian Clenciu.




Sursa

25 March 2010