Preţul proprietăţilor germane este în scădere, din pricina încetinirii creşterii economice. Piaţa imobiliară din Germania nu s-a confruntat până acum cu probleme, iar preţul proprietăţilor a urcat puţin dar constant, în ultimii doi ani. Cu toate aceste, în ultimele luni, locuinţele au înregistrat uşoare scăderi de preţ, odată cu dificultăţile financiare internaţionale care încep să pună din ce în ce mai multă presiune pe guvernul de la Berlin.

26097-hamburg-property-market.jpgPreţul locuinţelor din Germania intră pe o pantă descendentă. După ce, în ciuda condiţiilor economice mondiale, valoarea proprietăţilor s-a apreciat moderat în ultimii doi ani, în ultimele luni s-au înregistrat mici scăderi, arată datele Europace. Pe parcursul lui 2011, preţurile au urcat câte puţin în fiecare semestru, iar între iunie 2011 şi iunie 2012, preţul mediu la nivel naţional a crescut cu aproape 7%. Cu toate acestea, în primăvara lui 2012 s-a înregistrat o uşoară scădere, comparativ cu primele luni ale anului.

În iunie 2012:

  • Apartamente – preţul mediu a scăzut cu 2%, ajungând la aproape 150.000 euro
  • Case noi – preţul mediu a înregistrat o scădere uşoară de 0,3%, ajungând 250.000 euro
  • Case aflate la al doilea proprietar – preţul a coborât cu 4%, atingând 193.000 euro

Dar Germania are o piaţă imobiliară atipică, cei mai mulţi germani locuiesc cu chirie. La nivel naţional, procentul chiriaşilor se ridică la circa 55%, fiind una dintre ţările cu cel mai mic număr de proprietari. Gradul de împroprietărire a scăzut treptat în ultimii ani din cauza pierderilor de capital cauzate de achiziţia unei locuinţe. Proprietarii privaţi deţin circa 45% din stocul total de locuinţe, iar locuinţele sociale reprezintă 6% din piaţă.

Vestul şi Estul Germaniei încă sunt separate de discrepanţe economice uriaşe

Între partea de est şi partea de vest a Germaniei încă există diferenţe economice uriaşe. Rata şomajului era de 7% în 2010, iar studiile arată că cei mai mulţi dintre şomeri sunt în partea de est, precum şi în vechile zone industriale din vest. În plus, pentru joburi şi cerinţe similare, salariile sunt cu circa 25% mai mici în Est faţă de Vest. Drept urmare, cererea de locuinţe este semnificativ mai mare în vest, în timp ce în est sunt numeroase proprietăţi neocupate, de slabă calitate.

Un alt factor care afectează piaţa imobiliară este media ridicată de vârstă a populaţiei, dar influenţa sa a fost echilibrată de creşterea, cu cinci milioane, a numărului de gospodării, odată cu reunificarea. Conform unui studiu realizat de Deutsche Bank, numărul gospodăriilor va creşte cu 7% în următorii 15 ani, dintre care numai cu 2,4% în estul Germaniei. În ultimii 20 de ani, circa 1,6 milioane de locuitori au părăsit Estul pentru a se muta în Vest, unde pot găsi locuri de muncă mai bine plătite.

CITEȘTE ȘI Chilipiruri de criză: vile de până la 700.000 euro, oferite la loto pentru 10 euro


23 August 2012