Luxemburg este unul dintre oraşele preferate ale milionarilor din întreaga lume, datorită politicilor fiscale şi a confidenţialităţii cu privire la operaţiunile bancare. Micul stat are cei mai înstăriţi locuitori din Uniunea Europeană, iar capitala sa este printre oraşele cu cel mai ridicat nivel de trai din întreaga lume. Toate aceste caracteristici sunt resimţite şi în piaţa imobiliară, Luxemburg mândrindu-se cu unele dintre cele mai costisitoare proprietăţi din Europa.

31223-luxemburg1.jpgLuxemburg este capitala Marelui Ducat Luxemburg, precum şi una dintre cele trei capitale ale Uniunii Europene, pe lângă Bruxelles şi Strasbourg. Important centru financiar şi administrativ al Bătrânului Continent, Luxemburg este oraşul în care îşi au sediul central cele mai însemnate instituţii europene, cum ar fi Curtea de Justiţie a UE, Banca Europeană de Investiţii sau Fondul European de Investiţii. Totodată, Luxemburg cel mai bogat stat european din punct de vedere al PIB-ului pe cap de locuitor, astfel că a sa capitală este unul dintre oraşele cu cel mai ridicat nivel de trai din lume.

  • Oraşul Luxemburg este aşezat în inima Europei de Vest, la o distanţă de 213 km de Bruxelles, 372 km de Paris şi 209 km de Koln
  • Luxemburg se întinde pe o suprafaţă de 51 kmp, iar cu cei puţin peste 100.000 locuitori, este oraşul cu cea mai numeroasă populaţie din ţară

Politicile fiscale şi confidenţialitatea cu privire la operaţiunile bancare au ridicat Luxemburg topul preferinţelor celor mai bogaţi oameni din lume. Această tendinţă s-a resimţit şi în piaţa imobiliară din Capitală, unde preţul locuinţelor a urcat necontenit de-a lungul anilor. Activitatea din segmentul real estate a încetinit uşor odată cu primele semne ale crizei financiare mondiale, însă lucrurile au revenit rapid la normal, fiind un oraş cu un număr ridicat de milionari.

Preţ mediu al apartamentelor, conform Numbeo Cost of Living:

  • Apartament central – 5.000 euro/mp
  • Apartament semicentral – 4.250 euro/mp

Însă după trei ani de creşteri ale preţurilor din segmentul rezidenţial, proprietăţile imobiliare au început să se deprecieze uşor: pe parcursul lui 2012, preţul locuinţelor a coborât cu peste 4%, iar specialiştii estimează că această scădere va continua şi pe parcursul acestui an, din cauza încetinirii creşterii economice. Cu toate acestea, Luxemburg rămâne un oraş costisitor, în care un preţ de jumătate de milion de euro nu este ieşit din comun pentru un apartament de clasă medie.

Valoarea medie a chiriei, conform Numbeo Cost of Living:

  • Apartament cu un dormitor – central: 1.200 euro/lună; semicentral: 900 euro/lună
  • Apartament cu trei dormitoare – central: 2.000 euro/lună; semicentral: 1.700 euro/lună

Piaţa chiriilor din Luxemburg este condusă de o legislaţie în favoarea chiriaşului – de exemplu, proprietarii nu pot majora chiria mai des de o dată la trei, iar chiriaşii evacuaţi primesc o recompensă financiară substanţială. Randamentele obţinute din chirii sunt scăzute, precum se întâmplă în oraşele din această categorie (în general, cu cât este mai costisitor un oraş, cu atât randamentele anuale din închirieri sunt mai scăzute).

CITEŞTE ŞI: Gothenburg, oraşul suedez în care prosperitatea pieţei imobiliare nu este susţinută de străini


27 July 2013