Cea mai însorită țară din Europa își recapătă forța economică. După ani de zile de declin, banii străinilor repun Spania pe picioare – destinațiile sale fascinante nu atrag turiștii doar pentru un scurt concediu, iar prețurile accesibile ale locuințelor de vacanță reprezintă un magnet pentru europenii cu dare de mână. De-a lungul anului trecut, 48.000 de străini și-au cumpărat o casă în Spania, iar impactul pozitiv nu s-a simțit numai la nivelul pieței imobiliare, ci în întreaga economie.

40643-imobiliare_spania.jpgDupă aproape șapte ani de scăderi de preț, piața imobiliară a Spaniei începe să revină la reputația de altă dată. Prețurile au urcat cu aproape 3% în ultimul an, acesta fiind al treilea an consecutiv în care s-au înregistrat creșteri mărunte, potrivit cifrelor TINSA. În același timp, Banca Spaniei a înregistrat creșteri și mai simțitoare, raportând aprecieri de preț de 6,34% (între martie 2015 și martie 2016). Deși creșterile de preț sunt lente, consecvanța lor îi bucură pe analiști, după ani de zile în care locuințele spaniole au înregistrat cele mai puternice devalorizări din Europa. Conform TINSA, prețurile au coborât cu 45% față de sfârșitul anului 2007.

Numărul tranzacțiilor cu locuințe a crescut cu 11% în 2015 față de anul anterior, fiind înregistrate 354.513 de contracte de vânzare-cumpărare în întreaga țară (conform Institutului Național de Statistică). cei care își desfășoară activitatea în imobiliare spun că această creștere a fost determinată cu precădere de clienții străini care, atrași de prețurile accesibile, și-au cumpărat case de vacanță pe coastă și în orașe precum Barcelona sau Costa del Sol. Principalii clienți străini în Spania rămân britanicii, reprezentând aproape un sfert din totalul cumpărătorilor din afara țării. Aceștia sunt urmați de francezi, germani și suedezi, fiecare reținând un procent de 6-7%.

„Investitorii străini au început să revină în Spania de pe la mijlocul anului 2014. La nivel național, de-a lungul lui 2015, s-au înregistrat 48.000 de tranzacții cu locuințe ale căror cumpărători trăiesc în afara țării. Acesta reprezintă 13% din totalul tranzacțiilor cu locuințe, creșterea față de anul anterior fiind de aproape 15%”, arată reprezentanții Registradores de Espana.

De asemenea, continuă să se aprecieze și valoarea terenurilor: prețul mediu al loturilor spaniole a urcat cu 5,3% față de începutul lui 2015, ajungând la 157 euro/mp. Creșterea este evidentă chiar și comparativ cu trimestrul anterior, prețul fiind mai mare cu 3,9% la început de 2016, față de final de 2015. Potrivit datelor furnizate de Ministerul Lucrărilor Publice, cele mai mari prețuri ale terenurilor se înregistrează în Madrid, unde media este de 508 euro/mp, urmat de Barcelona (397 euro/mp) și Insulele Baleare (330 euro/mp). La polul opus se află Cantabria (105 euro/mp), Tarragona (111 euro/mp) și Asturias (115 euro/mp).

Analiștii Moody’s prognozează o creștere a prețului mediu al locuințelor spaniole de 5% pentru anul în curs. Totodată, specialiștii estimează o creștere a economiei cu 2,6% anul acesta și cu încă 2,5% în 2017, după creșterile înregistrate în ultimii doi ani (3,2% în 2015 și 1,4% în 2014, potrivit rapoartelor Comisiei Europene).

CITEȘTE ȘI ALTE ARTICOLE:

 

26 July 2016