Capitala Kenyei este văzută ca una dintre metropolele viitorului din Africa. Cu o importanţă majoră pe scena financiară regională, Nairobi este oraşul african în care şi-au mutat afacerile numeroase companii multi-naţionale şi organizaţii de renume, ceea ce a dus la o creştere simţitoare a păturii de mijloc a populaţiei. Drept urmare, activitatea din piaţa imobiliară s-a intensificat în ultimii ani, iar anumite voci se plâng de faptul că oraşul cunoscut cândva pentru suprafaţa mare de spaţii verzi se transformă încet într-o altă junglă de beton.

34141-8691.jpgNairobi este capitala şi cel mai mare oraş din Kenya, precum şi unul dintre oraşele proeminente ale Africii, atât pe plan financiar, cât şi pe plan politic. Fondat de britanici în 1899 ca staţie de tren de pe ruta Mombasa-Uganda, Nairobi s-a dezvoltat cu repeziciune, ajungând astăzi să fie locuit de peste 3,2 milioane oameni. În prezent, este cel mai aglomerat oraş din estul Africii şi al 14-lea mare oraş de pe continent.

Oraş aflat în continuă expansiune, Nairobi a devenit în ultimul deceniu un centru financiar, economic şi cultural al Africii. Aici îşi au sediul central mii de firme de afaceri de pe continent, iar peste 100 companii şi organizaţii de renume internaţional şi-au stabilit centrul regional (printre care şi Coca-Cola, Google,Toyota, General Motors, etc.). De asemenea, Bursa de Valori Nairobi (NSE) este una dintre cele mai vechi şi mai importante din Africa, prin care se execută zilnic circa 10 milioane de tranzacţii.

  • Străbătută de râul Nairobi, capitala kenyană şi-a primit numele de la expresia „Enkare Nyrobi”, folosită de triburile Masai şi tradusă prin „apă rece”
  • Aflată la o altitudine de aproape 1.800 metri, Nairobi este în clasamentul celor mai „înalte” capitale ale lumii
  • În anii trecuţi, capitala kenyană a fost inclusă în clasamentul celor mai periculoase oraşe din lume, însă potrivit organizaţiilor internaţionale, starea de securitate s-a îmbunătăţit în ultima perioadă, iar rata criminalităţii a scăzut considerabil

Departe de criza financiară ce a lovit America sau Europa, Kenya este una dintre speranţele economice ale Africii. Descoperirea recentă a rezervelor de petrol a fost ca un magnet pentru oamenii de afaceri din străinătate şi investitorii dispuşi să îşi asume anumite riscuri, iar capitala Nairobi este văzută ca una dintre metropolele viitorului. Numeroase companii multi-naţionale şi-au mutat afacerile aici, iar oraşul este în plin boom economic şi imobiliar.

Clasa mijlocie a crescut semnificativ în ultimii ani, ceea ce s-a reflectat în cererea de pe segmentul rezidenţial. Astfel, în Nairobi au apărut extrem de multe proiecte – de la ansambluri de locuinţe şi până la cartiere de vile, iar sectorul construcţiilor a devenit unul extrem de profitabil. Preţul locuinţelor din Nairobi este comparativ cu cel al unităţilor din alte mari oraşe ale Africii, dar departe de a fi accesibil celor mai mulţi kenyeni de rând.

Preţ mediu al apartamentelor, conform Numbeo cost of Living:

  • Apartament central – 1.300 dolari/mp
  • Apartament semicentral – 1.200 dolari/mp

De-a lungul timpului, Nairobi a primit diverse denumiri datorită numeroaselor spaţii verzi din toate părţile oraşului, cea mai cunoscută fiind „Green City in the Sun” (trad: Oraşul Verde de sub Soare). Însă dezvoltarea economică din ultimii ani a atras cu sine o schimbare de imagine: casele tradiţionale, parcurile şi spaţiile verzi au fost înlocuite, în multe părţi ale oraşului, cu ansambluri rezidenţiale, hoteluri, magazine şi clădiri de birouri, iar suprafaţa verde se diminuează simţitor de la un an la altul. Diverse voci atrag atenţia că infrastructura oraşului nu reuşeşte să ţină pasul cu numărul mare de proiecte imobiliare  şi cu creşterea populaţiei, însă aceste păreri nu sunt luate în seamă de autorităţi şi de dezvoltatorii aflaţi în goana după profit.

Valoarea medie a chiriei, conform Numbeo Cost of Living:

  • Apartament cu un dormitor – central: 700 dolari/lună; semicentral: 450 dolari/lună
  • Apartament cu trei dormitoare – central: 1.100 dolari/lună; semicentral: 830 dolari/lună

Cei mai mulţi kenyeni cu dare de mână locuiesc în Nairobi, însă aceştia nu reprezintă un procent majoritar al populaţiei, astfel că diferenţele între clase sunt evidente în Capitală. Circa jumătate dintre locuitori îşi au căminul în mahalale ce ocupă aproximativ 5% din suprafaţa oraşului, în profundă discrepanţă cu zonele în care proprietăţile impunătoare sunt la fiecare colţ de stradă. Cele mai multe vile luxoase se regăsesc în vestul Capitalei, iar printre cele mai apreciate zone rezidenţiale sunt Langata, Karen, Parklands Westlands, Hurlingham, Milimani sau Nairobi Hills.

AFLĂ INFORMAŢII ŞI DESPRE: Lagos, metropola africană cu o evoluţie spectaculoasă

 

24 May 2014