Cu o săptămână înainte de sosirea turiştilor pe litoral, se munceşte intens la reamenajarea plajelor. Autorităţile care se ocupă cu acest demers se plâng: munca este, anul acesta, mai grea decât oricând. Aparent, plajele de pe litoralul românesc au fost afectate de cele mai puternice furtuni din ultima jumătate de secol.

24469-litoralul_romanesc.jpgTotuşi, la inspecţia de dinainte de 1 Mai, ministrul Turismului, Cristian Petrescu, s-a arătat mulţumit de ce a văzut, spre amuzamentul turiştilor şi al localnicilor. Aceştia spun că nu este nicio şansă ca litoralul să arate decent până la minivacanţă de 1 Mai, dar acest lucru se repetă în fiecare an, aşa că nu va mai surprinde pe nimeni.

Litoralul românesc se pregăteşte să primească peste 25.000 de turişti români, în minivacanţa de 1 Mai. Cam tot atâţia au fost şi anul trecut, ceea ce nu este deloc satisfăcător pentru turismul românesc. Ei se vor caza în staţiunile cele mai căutate prin tradiţie: Mamaia, Neptun şi Vama Veche. Cât despre străini, vor fi atât de puţini, încât nici nu are rost să fie luaţi în calcul.

„Vom avea un număr nesemnificativ de turişti străini pe litoral în această perioadă, pentru că 1 Mai nu se promovează în străinătate”, a arătat Corina Martin preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism.

Agitaţia a început când ministrul Turismului şi-a anunţat vizita

Eforturile depuse de autorităţi pentru a pregăti litoralul de 1 Mai pare să fie direct proporţionale cu numărul mic de turişti aşteptaţi. Localnicii spun că agitaţia a început abia când ministrul Turismului şi-a anunţat vizita în zonă, chiar dacă oficialul Guvernului nu a părut deloc dornic să găsească nod în papură. Nici măcar acolo unde era cazul.

„Am venit să văd starea plajelor, să vă cât de pregătite sunt, iar din ceea ce văd aici, este în regulă. Este adevărat că plajele nu sunt în ograda noastră, noi ne ocupăm de promovare şi am venit să ne asigurăm că turiştii vor avea parte de plaje bune şi tot ce au nevoie începând cu 1 Mai. Vrem doar să tragem semnale de alarmă acolo unde e cazul şi să-i felicităm acolo unde e cazul”, a declarat Cristian Petrescu, ministrul Turismului.

Declaraţia ministrului i-a amuzat pe localnici, turişti şi hotelieri, care abia dacă au reuşit să vadă eforturile depuse.

„Peste tot pe unde te uiţi, vezi scoici pe plajă, iar problema asta există an de an. Eu nu am văzut un tractor să treacă să cureţe nisipul şi nici nu mă aştept să văd vreunul. În fiecare an ni se spune că e bine şi aşa”, spune Roxa Marin, hotelier din Jupiter.

„Nu au ridicat nici măcar paravanele pentru zăpadă. Și nu poţi spune că mai există riscul să ningă de ceva timp deja. Sunt 20 de grade afară şi pe plajă zici că aşteptăm să ningă”, completează Nicu Oancea, proprietar terasă din Mamaia.

Marea a înghiţit până la câţiva zeci de metri din plaje

Și totuşi, există asigurări că totul va fi pus la punct înainte de sosirea turiştilor, chiar dacă anul acesta munca a fost mai grea decât oricând. Autorităţile care se ocupă de plaje spun că trebuie să refacă plajele după cele mai devastatoare fenomene meteo din ultimii 50 de ani. Potrivit Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral, la începutul lunii februarie, vântul a atins viteze de 70-80 de km/oră, valurile mării ajungând până la aproximativ zece metri înălţime.

„Din cauza acestor fenomene, plajele litorale au fost afectate în majoritatea lor. De exemplu, marea a înaintat pe plaja Modern pe o distanţă de aproximativ 20-30 m. Între Eforie Nord şi Eforie Sud, apa mării a ajuns la baza construcţiilor existente, iar la Neptun, apa mării a trecut peste plajă şi a afectat inclusiv aleea de promenadă”, arată Cătălin Anton, reprezentant ABADL.

Potrivit Administraţiei Bazinale, în momentul de faţă, plajele au fost refăcute în cea mai mare parte a lor. Cu toate acestea, încă nu s-au predat plajele nici măcar în cele mai căutate staţiuni. Abia la sfârşitul acestei săptămâni, adică cu câteva zile înainte de sosirea turiştilor, se va preda integral suprafaţa închiriată de operatori din Vama Veche, 2 Mai, Mangalia, Saturn, Jupiter, Olimp, Modern (Constanţa). În Mamaia, predarea se va face pentru 80% din suprafaţă, iar plajele de pe cordonul Eforie Nord-Eforie Sud - în proporţie de 50%. ABADL a anunţat că va menţine gardurile de stuf până la jumătatea lunii mai, evitându-se în acest fel posibilele efecte pe care le-ar putea produce vântul, prin îndepărtarea nisipului de pe plaje către promenadă.

Potrivit statisticilor, sejurul mediu va fi de trei nopţi, iar tariful mediu de 60-70 lei/noapte, la un hotel de trei stele, cu mic dejun inclus.

CITEȘTE ȘI La vară, Mamaia se va bucura de o strategie de promovare de peste 200.000 euro

 

23 April 2012