Atunci când vine vorba despre asigurările de viață sau sănătate, cele mai multe dintre ele exclud în mod specific decontarea poliței, în cazul în care problemele au apărut în urma unui atac terorist. Într-o lume în care actele de terorism sunt întâlnite în locuri considerate anterior sigure, reticența companiilor de asigurare de a acoperi asemenea daune este îngrijorătoare. Nimeni nu mai pare dispus sau capabil să protejeze cetățenii, indiferent de țară, segmentul public sau cel privat.

40459-asigurare_terorism.jpgTerorismul este cunoscut, în domeniul asigurărilor, drept o excludere din polițele standard de viață sau de sănătate. Totuși, dată fiind amploarea evenimentelor de acest tip la nivel mondial, riscul terorist nu mai putea fi neglijat total de asigurători. Prin urmare, câteva companii au hotărât să facă o poliță specială pentru victimele terorismului.

Și în România, la fel ca în restul lumii, există companii care au produse de asigurare destinate riscului de terorism. Ele sunt însă niște produse de nișă, aflate pe un segment relativ nou, motiv pentru care sunt în permanentă schimbare. Nu există un preț fix, ci acesta se stabilește în funcție de locul în care se aplică asigurarea. Există excepții de plată: de exemplu, dacă cineva alege să plece într-o zonă cunoscută drept zonă de terorism, într-o perioadă de alertă, nu se va face despăgubirea în cazul unui eveniment de această natură”, a explicat pentru IMOPEDIA.ro Mirela Romașcanu, broker de asigurări. 

Asigurările împotriva terorismului sunt rare, iar multe despăgubesc mai degrabă pierderile materiale, nu vieți sau tratamente

Printre caracteristicile acestor produse se regăsește faptul că se face diferența între terorism fizic și virtual, precum și faptul că se despăgubesc mai degrabă bunuri materiale, nu vieți sau cheltuieli aferente tratamentelor survenite ca urmare a unui asemenea eveniment. 

Aceste polițe sunt în general concepute și solicitate de companii, mai puțin de persoanele fizice. Printre cele mai des întâlnite consecințe incluse în condițiile de despăgubire se află pierderi din întreruperea activității ca urmare a unor daune materiale provocate de astfel de evenimente, precum și răspunderea civilă față de terți în urma unui act de terorism survenit asupra bunurilor asiguratului”, continuă Mirela Romașcanu.  

În general, în România, riscul de terorism este exclus automat aproape fără excepție, atunci când este vorba despre polițele încheiate la nivel de grup, cum sunt cele oferite angajaților sau clienților bancari. Excepție pot face companiile multinaționale, care își desfășoară activitatea și în alte țări, cu cresc crescut de terorism. Prin urmare, și angajații din România beneficiază de acest pachet, ca parte a unei politici internaționale de asigurare. SUA este una dintre țările cu cea mai mare deschidere față de asigurarea împotriva terorismului, promovând chiar și pachete de legi care permit acoperirea pierderilor cauzate de un atentat terorist, pierderi în valoare estimată de 200 de milioane de dolari. 

CITEȘTE ȘI: Top 10 – Cele mai afectate de violențe țări din lume, în 2016

27 June 2016