Mallul Oradea Shopping City, deţinut de omul de afaceri Gabriel Popoviciu, proprietarul proiectului Băneasa din nordul Capitalei, va fi deschis pe 14 octombrie, acesta fiind al treilea proiect de mall programat spre inaugurare luna viitoare.

21082-oradea-shopping-city.jpgReprezentanţii mallului au mai anunţat trei retaileri pentru Oradea Shopping City - Eponge kids, Cacharel şi US Polo - în aceeaşi zi în care dezvoltatorii proiectului ERA din Oradea, situat în imediata apropiere, au anunţat semnarea unui contract cu retailerul de mobilier Elvila.

Tot în luna octombrie vor fi deschise şi mallurile Galleria din Arad (6 octombrie) şi Maritimo Constanţa (28 octombrie).

Oradea Shopping City va avea o suprafaţă de 30.000 de metri pătraţi, iar printre viitorii chiriaşi se mai numără Intersport, Famous Brands, Domo, KFC sau Kenvelo. Mallul va avea şi un cinematograf cu şase săli, centru de bowling, piscină şi sală de fitness.

Proiectul este dezvoltat pe structura fostului Tiago Oradea, care a intrat anul trecut în faliment, fiind vândut la licitaţie cu circa 30 mil. euro. Ulterior, noii proprietari au anunţat investiţii de circa 20 mil. euro în amenajarea mallului pentru deschidere.


Sursa

21 September 2011