Activitatea de închiriere de pe piaţa birourilor îşi continuă scăderea în toate oraşele ţării. Această reducere a activităţii a început în urmă cu peste un an în Occident.

Pretenţii mai mici pe piaţa birourilor„Numărul real de tranzacţii cu spaţii noi de birouri este mascat de volumul mare de renegocieri ale chiriilor care au avut loc între proprietari şi chiriaşii existenţi începând cu sfârşitul anului 2008", susţine BNP Paribas Real Estate.

În 2009, piaţa spaţiilor de birouri din Bucureşti continuă trendul scăderii chiriilor iniţiat în semestrul II din 2008.

„În trimestrul I din 2009, nivelul mediu al chiriilor pentru birourile de clasa A din zonele centrale a variat între 20 şi 21 euro/mp/lună, în timp ce pentru clădirile clasa B din zonele atractive, chiria variază între 14 şi 16 euro/mp /lună.

Pentru birourile de clasa B aflate în zonele secundare, chiriile se situează între 12 şi 15 euro/mp/ lună, iar în zonele periferice fluctuează între 9 şi 11 euro/mp/lună", informează BNP Paribas.

„În prima jumătate a anului curent, s-a înregistrat o scădere a cererii de 10-15% pe segmentul IMM-urilor şi de 25-30% pe segmentul corporate", declară Irina Petrescu, Partner Esop Consulting.

„Pentru o suprafaţă de 100-150 mp, cele mai frecvente bugete nu depăşesc 1.800-2.000 de euro. În cazul firmelor medii, cele mai căutate spaţii sunt în clădirile clasa C şi B şi vile, cu suprafeţe de 200-300 mp, bugetele medii alocate fiind situate între 8-12 euro/ mp.

În cazul companiilor mari, pe segmentul corporate, sunt preferate clădirile de clasa C şi B, suprafeţele medii cerute 800-1.200 mp, iar bugete medii se situează între 10 şi 12 euro/mp", conform Esop.

Scăderea ce-rerii şi posibila finalizare în 2009 a 400.000 mp birouri ca suprafaţă construită vor menţine presiunea pe scădere a chiriilor.

„Cifra stocului nou estimat pentru 2009 în Bucureşti trebuie tratată cu precauţie deoarece câteva proiecte sunt stopate temporar sau se confruntă cu încetinirea ritmului lucrărilor de construcţii ca urmare a dificultăţilor legate de finanţare şi a nivelului scăzut de preînchirieri", atenţionează BNP.

Sursa

14 July 2009