În cartierul Primăverii a scăzut valoarea vilelor cu până la 40%, iar cumpărătorii actuali le scot la închiriere, cu destinaţia de spaţii de birouri.
Preţuri în picaj în PrimăveriiAltădată fieful nomenclaturii comuniste, zona Primăverii se transformă încet, încet, într-o zonă de afaceri, vilele maiestuoase fiind ocupate de firme care îşi amenajează sedii elegante. 
Această tendinţă a fost accentuată o dată cu apariţia crizei, puţinii cumpărători de vile şi apartamente elegante având scop clar de a le închiria cât mai repede.

Noii investitori negociază la sânge, atunci când achiziţionează imobilele. „Se cere mai puţin şi se oferă şi mai puţin. Diferenţa între preţurile cerute şi cele oferite a crescut cu până la 40%, faţă de 2008", declară Costin Lazăr, preşedintele companiei Neoland. „În prezent, investiţia în achiziţionarea unui apartament în Cotroceni se poate recupera în 13-18 ani, iar în cazul unei vile, în 20 de ani", completează Costin Lazăr. 

Nivelul chiriilor de birouri în Primăverii porneşte în prezent de la 10 euro lunar pe metru pătrat în cazul apartamentelor şi poate ajunge la 15 euro lunar pe metru pătrat pentru o vilă.

Nici această piaţă a chiriilor de lux nu a scăpat de depreciere, din cauza creşterii cursului euro. „Şi în cazul chiriilor se remarcă o scădere de până la 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi de aproape 10% în comparaţie cu începutul acestui an. De asemenea, remarcăm o creştere a numărului de oferte de închiriere în Cotroceni, în timp ce numărul de proprietăţi scoase la vânzare a rămas constant", a mai declarat preşedintele companiei Neoland.

10 March 2009