După trei ani de scăderi accentuate, dar şi de reveniri puternice de la minime extreme în unele ţări precum statele baltice, pieţele imobiliare ale lumii au intrat într-o perioadă de calm în primul trimestru al acestui an, arată studiul Global Property Guide.

18922-lisabona-ss.jpgÎn Europa, preţurile locuinţelor au avut în general evoluţii slabe, cu scăderi în state ca Marea Britanie, Olanda, Lituania, Slovenia, Portugalia, Croaţia, Spania, Bulgaria sau Irlanda, dar şi creşteri, printre altele, în Austria (Viena), Norvegia, Letonia (Riga), Estonia, Franţa şi Finlanda.

Cel mai mare declin al preţurilor a fost înregistrat în primul trimestru în Irlanda. Studiul notează că pe multe dintre pieţele lovite puternic de criză preţurile au continuat să se reducă, deşi într-un ritm mai lent. De asemenea, evoluţia preţurilor pare să se calmeze în statele nordice, după creşteri puternice în primele trei luni ale anului trecut, comparativ cu primul trimestru al anului anterior.

Pe de altă parte, Norvegia a fost cel mai bun performer european, mulţumită creşterii salariilor şi dobânzilor reduse. În statul nordic, populaţia creşte rapid, dar se construieşte într-un ritm lent. În Marea Britanie există tendinţa generală de reţinere în a cumpăra sau investi pe piaţa imobiliară din cauza temerilor privind perspectivele economice. În Portugalia, pieţele se confruntă cu o cerere slabă şi încrederea scăzută a consumatorilor pe fondul unui şomaj ridicat.

În SUA, cea mai mare economie a lumii, preţurile au coborât cu 7,5%, cel mai mare declin de după 2008. Una dintre cauzele scăderii este oferta uriaşă şi cererea slabă. Preţurile din Hong Kong au înregistrat cea mai mare creştere a preţurilor dintre statele prezentate în raport, de aproape 19%, faţă de un avans de 28% în primul trimestru al anului trecut.

În România, apartamentele s-au ieftinit cu aproape 13% în marile oraşe în ultimele 12 luni, conform Gândul.info. Cu toate acestea, populaţia nu se grăbeşte să profite de reduceri, din cauza condiţiilor economice neprielnice, potrivit analiştilor.


Sursa

3 June 2011