Prima Casă 4 poate fi catalogată astfel: o necesitate pentru clienţi, o provocare pentru bancheri, o gură de aer pentru economie. Aportul acestui program la echilibrarea pieţei imobiliare este incontestabil şi nimeni nu vrea să îşi imagineze momentan scenariul potrivit căruia odată cu banii se termină şi creditarea guvernamentală. Totuşi, clienţii par să se lase conduşi de o asemenea temere. Din această cauză, băncile au vândut credite chiar şi în perioade care, în mod tradiţional, erau amorţite, precum sărbătorile de iarnă. Totuşi, soliditatea sectorului bancar în ansamblu se degradează.

24903-prima_casa_4.jpgPrima Casă 4 a fost una dintre cele mai pline de provocări ediţii ale programului guvernamental. Iniţial nu se ştia dacă va mai începe, apoi a întârziat cu o lună, după care au apărut zvonurile despre noile reglementări BNR, care au dat emoţii atât clienţilor cât şi bancherilor. Din fericire, normele programului Prima Casă nu au fost modificate. De asemenea, FNGCIMM  a anunţat deja că aceasta ar putea fi ultima ediţie a programului. Aceste întâmplări cumulate i-au făcut pe clienţi să reacţioneze atipic, faţă de celelalte ediţii. Românii nu mai au timp să ezite, atunci când vor să îşi cumpere o locuinţă prin Prima Casă 4. Nici măcar nu se mai resimte clasica sezonalitate din domeniul imobiliar.

„Nu am remarcat o scădere a interesului clienţilor pentru program în ultimul timp. În anii trecuţi, perioada ianuarie-februarie era una mai puţin dinamică din punct de vedere al interesului pentru produsele bancare. În 2012 însă, încă de la începutul anului, clienţii ne-au adresat în mod constant cereri de finanţare”, spune Adrian Jantea, director de promovare şi distribuţie BRD.

Prima Casă 4 a vândut credite mult mai repede decât ediţiile anterioare

BCR a anunţat deja că a epuizat jumătate din plafonul alocat prin Prima Casă 4. 300 milioane euro au fost epuizate în doar opt luni, mai repede decât în ediţiile trecute, când aceeaşi sumă a fost epuizată în aproximativ un an.

„Ritmul de acordare al creditelor Prima Casă este mult mai accelerat în etapa a 4 a în comparaţie cu etapele anterioare. Noi am anunţat la lansarea programului, în vară, că ne aşteptăm ca întregul plafon să fie epuizat într-un an, un an jumătate cel mult. Termenele rămân valabile”, a spus Corneliu Cojocaru, director de comunicare BCR.

Ceea ce s-a schimbat însă, a fost valoarea medie a unui împrumut din programul Prima Casă 4. Astfel, aceasta a scăzut până la aproximativ 37.000 euro, comparativ cu aproximativ 42.000 euro, cât era în prima ediţie a programului. În ceea ce priveşte profilul clienţilor beneficiari ai creditelor acordate prin Prima Casă 4, aceştia sunt bărbaţi tineri (25-34 ani) care au luat creditul pe o perioada de 30 de ani.

Băncile mici sau cele restructurate ineficient întâmpină cele mai mari probleme

Problemele intervin în cazul băncilor mai mici, sau acolo unde sucursalele nu au fost restructurate corespunzător perioadei de criză. Performanţele reduse ale acestor bănci scad media întregului program până la cote care ar putea să pară îngrijorătoare. La începutul acestui an, media lunară a creditelor vândute a coborât la 1.000 de credite, în condiţiile în care, la sfârşitul lui 2010 şi începutul lui 2011, media lunară era de circa 4.000, potrivit datelor Biroului de Credit. Aceeaşi scădere este regăsită şi în analizele BNR, care arată că soldul creditelor ipotecare a înregistrat în ianuarie prima scădere din ultimul an.

„Soldul creditelor acordate pentru achiziţia de locuinţe a scăzut cu echivalentul a 65 milioane euro, în parcursul lunii ianuarie şi a ajuns la 7,68 miliarde euro”, arată analizele BNR.

Media de vânzare este de un credit/lună, la şase sucursale

Desigur, calculele BNR includ atât creditele Prima Casă, cât şi creditele simple de tip imobiliar sau ipotecar. Dar procentul creditelor vândute de bănci este dominat în mod covârşitor de programul guvernamental.

„În condiţiile în care există o reţea de peste 6.000 de sucursale şi agenţii bancare la nivelul întregii ţări, potrivit cifrelor furnizate de Biroul de Credite şi BNR, reiese că băncile mai reuşesc să vândă doar un credit ipotecar pe lună, la fiecare şase unităţi. Problema ar putea fi chiar numărul mare de unităţi, pentru că băncile au amânat mult timp restructurarea reţelelor”, spune Ioan Tudose, broker bancar.

Din vara trecută și până la 1 februarie 2012, au fost acordate prin Prima Casă 4 peste 16.300 garanţii pentru locuinţe, în valoare de aproape 310 milioane euro, doar prin BCR. La acestea se adaugă 171 de solicitări, în valoare de 3,3 milioane euro, care se află în analiza băncilor sau a FNGCIMM.

Programul Prima Casa 4 a debutat la 1 iunie 2011. Bugetul alocat pentru Prima Casa 4 este de 771 milioane euro, dar se va utiliza şi plafonul ramas nealocat în ediţia anterioară a programului, de aproximativ 500 milioane euro.

În total, de la începutul Programului Prima Casă şi până la 1 februarie 2012, au fost emise 56.433 garanţii. Valoarea acestora depăşeşte 2,2 miliarde euro.

CITEȘTE ȘI Ce urmează după Prima Casă 4 şi unde se pot muta cei cu salarii cuprinse între 500 şi 1.000 euro?

 

23 May 2012