Programul Prima Casă prezintă un risc pentru promitentul cumpărător vizavi de pierderea avansului. După etapa analizării imobilului, banca poate spune suma maximă pe care aceasta o poate acorda, însă certitudinea vine după aprobarea din partea FNGCIMM. 

sursa:money.roÎn primele luni ale lui 2008, când piața creditării nu era încă blocată, Tatiana Gheorghe, al cărei venit net (pe cartea de muncă) era de 2.100 de lei, a hotărât să îşi ia casă. În cazul ei, casa era o garsonieră pe hârtie, ce urma să se construiască în Titan, al cărei preț negociat a ajuns la 43.000 de euro.

A plătit la momentul rezervării 14.000 de euro (obţinuţi printr-un împrumut bancar contractat de un membru al familiei), cu titlul de avans, restul de 29.000 de euro urmând să-i achite, printr-un credit ipotecar, când locuința se finaliza.

În toamna anului trecut, aproape de momentul livrării apartamentului, Tatiana a început să îşi pregătească actele pentru a aplica la Prima Casă. Un credit prin acest program era mult mai avantajos decât un ipotecar obișnuit, pe care oricum nu îl mai putea obţine.

Am mers cu pixul și agenda în mână, am întrebat dacă sunt eligibilă pentru un credit de 29.000 de euro pe 30 de ani și am adunat oferte aproape de la toate băncile înscrise în program. Am ales banca și, sfătuită de ofiţerul de credit, am hotărât să aplic împreună cu un coplătitor, pentru siguranţă”.

Dosarul de creditare a fost gata în trei săptămâni. Atât ea, cât şi tatăl ei, coplătitorul, în vârstă de 56 de ani au ataşat actele necesare. După alte două săptămâni, timp în care dosarul a fost analizat, a aflat că nu poate obţine creditul în varianta solicitată, din cauza vârstei coplătitorului. ”Am uitat să întrebăm”, motivează ea. ”Probabil eram mulțumiți că, după aproape doi ani de așteptare, mă mut la casa mea. Îi sfătuiesc însă pe cei interesaţi să aplice pentru Prima Casă să spună ofiţerului de credit încă de la început toate detaliile”.

Garanția că solicitantul va putea împrumuta o anumită sumă din punct de vedere al eligibilității financiare coincide cu obținerea pre-aprobării financiare din partea băncii, spune Lakis Couninis, Director Executiv Unitatea Retail Banca Românească.

Sursa

26 February 2010