Prima Casă nu se încheie. Ministerul de Finanţe suplimentează banii pentru acest program

Publicat: | Autor: Mihaela Ochiană, IMOPEDIA.ro | Numar afişări: 7288

Plafonul pentru Prima Casă 4 este aproape de final. Există deja bănci care au început să refuze clienţii care vor să se înscrie în acest program şi, ca de fiecare dată, statul se pregăteşte să acopere aceste lipsuri. De data aceasta, este vorba despre o suplimentare cu 200 milioane euro, o treime din plafonul total al programului guvernamental.

sursa: programul-prima-casa.roBăncile care au terminat sau Ce urmează după Prima Casă 4 şi unde se pot muta cei cu salarii cuprinse între 500 şi 1.000 euro? Atât Bucureştiul, cât şi periferia oraşului au fost împânzite cu locuinţe accesibile, construite în perioada de criză. ... Ce urmează după Prima Casă 4 şi unde se pot muta cei cu salarii cuprinse între 500 şi 1.000 euro? Atât Bucureştiul, cât şi periferia oraşului au fost împânzite cu locuinţe accesibile, construite în perioada de criză. ... vor termina plafonul pentru Prima Casă 4 ar putea avea dreptul să primească o completare a plafonului. Mişcarea este cumva previzibilă, căci suplimentări au existat la fiecare ediţie a programului guvernamental. Însă de data aceasta, condiţiile sunt diferite.

„Pentru anul 2012, plafonul garanţiilor care pot fi emise potrivit art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, este de 200 milioane euro. Garanţiile se acordă în baza protocoalelor încheiate de finanţatorii cu FNGCIMM, în condiţiile împărţirii în mod egal a riscurilor şi a pierderilor între statul român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, prin FNGCIMM şi finanţator”, se arată într-un proiect de ordonanţă de urgenţă elaborat de Ministerul Finanţelor Publice.

Băncile trebuie să anunţe statul cu 30 zile înainte de a rămâne fără bani

Pentru a putea primi aceşti bani de la stat, Se schimbă regulile pentru Prima Casă 4. Ministerul de Finanţe pregăteşte noi condiţii de creditare Se schimbă regulile din mers, pentru Programul Prima Casă 4. Deoarece mulţi dintre posesorii de credite guvernamentale au avut probleme cu locuinţele ... băncile vor avea obligaţia să anunţe Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi Ministerul Finanţelor Publice că termină plafonul, cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de data la care estimează că vor epuiza banii.

„În mod normal, suplimentările se fac prin redistribuire, de la băncile care nu au reuşit să cheltuiască o sumă importantă din plafonul alocat iniţial. De data aceasta însă, este vorba despre bani noi. Bani pe care Ministerul de Finanţe vrea să îi obţină din alte surse”, au declarat pentru IMOPEDIA.ro surse din interiorul FNGCIMM.

Plafonul actual mai ajunge pentru cel mult două luni, deci suplimentarea este binevenită

Informaţiile despre cum se vor face aceste plăţi sunt încă necunoscute, în condiţiile în care legea va apărea în Monitorul Oficial abia săptămâna viitoare. Totuşi, 200 milioane euro înseamnă o sumă importantă, raportat la Programul Prima Casă 4: departe de a redresa economia, departe de ediţiile anterioare, dar ancorat în realitatea economică Programul Prima Casă 4 a fost boicotat intens de bancheri, dar acceptat până la urmă de majoritatea importantă a acestora. Plafonul prea mic, ... plafonul total alocat pentru Prima Casă 4, de 750 milioane euro.

„Este greu de crezut că această suplimentare nu se va epuiza. Băncile care au nevoie de aceşti bani au avut un ritm de creditare alert, înseamnă că sunt deja rodate în acest sistem de creditare prin Prima Casă şi deci banii nu vor rămâne necheltuiţi”, spune Radu Zilişteanu, analist imobiliar şi doctor în economie.

De aceeaşi părere sunt şi cei care intermediază creditele Prima Casă. Sunt mulţii clienţii care contactează brokerii bancari, dar aceştia se lovesc de refuzul băncilor, căci nu mai există bani pentru creditele Prima Casa.

„Eu, ca broker, încerc să evit băncile care nu mai au plafon sau aproape că l-au epuizat, dar sunt tot mai multe instituţii financiare la care se întâmplă acest lucru”, spune Daniel Amza, senior broker AV Brokers.

Aproximativ 20.000 români şi-au cumpărat locuinţe prin programul Prima Casă, în valoare de 400 milioane euro, din iunie 2011 până în prezent. Chiar dacă pe piaţă mai sunt încă garanţii în valoare de 300 milioane euro, două dintre cele mai mari bănci din program a anunţat că nu mai au fonduri. Zilnic, băncile primesc cereri de credite în valoare de 2 milioane euro, astfel încât fondurile rămase mai ajung pentru cel mult două luni.

CITEȘTE ȘI Ce urmează după Prima Casă 4 şi unde se pot muta cei cu salarii cuprinse între 500 şi 1.000 euro? Atât Bucureştiul, cât şi periferia oraşului au fost împânzite cu locuinţe accesibile, construite în perioada de criză. ... Ce urmează după Prima Casă 4 şi unde se pot muta cei cu salarii cuprinse între 500 şi 1.000 euro? Atât Bucureştiul, cât şi periferia oraşului au fost împânzite cu locuinţe accesibile, construite în perioada de criză. ... Ce urmează după Prima Casă 4 şi unde se pot muta cei cu salarii cuprinse între 500 şi 1.000 euro?

 

Voteaza articolul:
| Aprecierea vizitatorilor:

Ai un comunicat de presă de publicat?

 
RSS
Primeste stirile pe e-mail
B1TV - PRIMA CASA 4
Get Adobe Flash Player to be able to see this content
19089-2.jpg
B1TV - Prima Casa 4
10463-60410397-2.jpg
Programul "Prima casa", deblocat? Asteptati, ne transmit bancherii!
10432-new.jpg
Dezvoltatorii vor si nu vor Prima Casa 2
10279-64651.jpg
Blocaj în programul Prima Casă
9970-agentii.jpg
Agentii imobiliari spera ca programul Prima casa sa dezghete piata
9964-tvr.jpg
Prima Casă 2 dinamizează piaţa terenurilor
9772-mai_greu_de_luat.jpg
Mai greu de luat
9434-60400644-2.jpg
Creste la 80.000 de euro plafonul la Prima Casa, crestem si noi preturile"
9173-60398655-2.jpg
Guvernul a deblocat "Prima Casa"
6924-60356947-2.jpg
Boc, nemultumit de ritmul de rezolvare al dosarelor pentru Prima Casa
Imobile prima casa
Apartamente de max 70.000 EURO
Sondaj Media
Considerați că 2016 este un an bun pentru achiziția unei proprietăți imobiliare?
Da, cât mai repede posibil, deoarece prețurile au început deja să urce încet.
Da, dar fără grabă. Piața abia se stabilizează, iar prețurile nu au cum să scadă mai mult de atât.
Nu sunt interesat de achiziția unei locuințe în viitorul apropiat.
Nu încă. Voi mai aștepta, cred că prețurile vor mai înregistra ușoare scăderi.
Nu, prețurile încă mai trebuie să scadă mult pentru a se adapta puterii de cumpărare din România.
OFERTE RECOMANDATE
Universitate , SC: 95 mp, 4 cam.
Drumul Sarii , SC: 84 mp, 3 cam.
TOPURI IMOPEDIA.ro
Cele mai noi comentarii
(UPDATE) Nemulţumiţii cu PRIMA CASĂ au cerut ieri socoteală celor de la FNGIMM
@Elena: Dragi solicitanți de împrumut Sunteți în dificultate financiară? Vrei să începi propria afacere? Această societate de împrumut [...]
(UPDATE) Nemulţumiţii cu PRIMA CASĂ au cerut ieri socoteală celor de la FNGIMM
@Angga: Buna tuturor, Sunt un creditor privat, ofer un împrumut la 2% aceasta este o companie legitimă cu onoare și diferență suntem [...]
Investitor imobiliar, caut sector rentabil în Bucuresti
@Carmela Norton: Buna, Ai nevoie de ajutor financiar? Sunteți în orice criză financiară sau aveți nevoie de fonduri pentru a vă începe propria [...]
Investitor imobiliar, caut sector rentabil în Bucuresti
@Citrus Loans: Căutați un împrumut? esti la locul potrivit pentru solutiile tale de credit chiar aici! Citrus împrumuturi oferă toate tipurile [...]
Atentie! Băncile pot bloca conturile celor care nu îşi actualizează datele personale
@oceanicfinance: Acesta este Oceanic-Finanțe pe care le oferim împrumuturi persoanelor fizice și companiilor din întreaga lume, suntem [...]
Top Likes

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar pe ghid.imopedia.ro

Blog RUN
Adrian Crivii
Gabriel Alexandru
Dragos Dragoteanu
Daniel Dobre
Adrian Niculescu
Ilias Papageorgiadis

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar pe media.imopedia.ro

Ştiri imobiliare
Analize imobiliare
Evenimente imobiliare
Ghidul Prima Casă
Știri Prima Casă
Comunicate de presă
Arhiva video