Într-un oraş în care casele au de regulă preţuri exorbitante şi dictează celibatarii, primarul din New York, Michael Bloomberg, a decis să lanseze un program vizând construirea de "micro-apartamente" cu o suprafaţă mai mică de 30 mp, relatează AFP, potrivit Agerpres.

25569-new_york_01_f0fa574f86.jpgUn proiect-pilot are în vedere construcţia, în cartierul Kips Bay din Manhattan, a unui imobil de locuinţe compus în cea mai mare parte din apartamente de 26-28mp (cam cât o garsonieră confort 2 din România), cu chicinetă şi baie integrate.

"Oameni din lumea întreagă vor să trăiască la New York, şi trebuie să creăm un nou model de habitat inovator, fără riscuri şi cu costuri rezonabile, pentru a răspunde la necesităţile oamenilor", a explicat Michael Bloomberg.

Primăria precizează că proiectul ţine cont de demografia în schimbare a metropolei, care numără în acest moment 1,8 milioane de cămine formate din una sau două persoane, în condiţiile în care există doar un milion de studiouri şi apartamente cu o singură cameră.

Normele actuale din New York cer, între altele, ca apartamentele noi să aibă cel puţin 37 mp. În schimb, locaţia costă din ce în ce mai mult. În Manhattan, un studio costa în mai în medie 2243 dolari pe lună, într-un imobil fără portar sau 2657 dolari într-un imobil cu portar, potrivit Manhattan Rental Market Report.

 

Sursa

10 July 2012