Casa Verde este unul dintre cele mai de succes programe derulate de Ministerul Mediului. De curând s-au mai alocat fonduri, dar doar pentru cei care au depus dosare şi nu au primit banii solicitaţi. Ceilalţi nu pot decât să depună cererile şi să aştepte viitoarele suplimentări. IMOPEDIA.ro vă spune cum şi în cât timp puteţi accesa fondurile Casa Verde.

26753-casa_verde_poza.jpgProgramul Casa Verde este simplu de înţeles. Practic, orice proprietar îşi poate moderniza casa pe banii statului, cu condiţia să cumpere tehnologii care scad costurile de întreţinere. Există o singură problemă. Paradoxal, nu este vorba despre dificultatea procesului, ci despre faptul că nivelul cererii depăşeşte cu mult bugetul alocat. Anul trecut, numărul cererilor a fost de 43.000, dar numai 11.000 de aplicanţi au primit banii. Și cum modul de funcţionare este pe principiul primul venit, primul servit, singurii care mai primesc bani sunt primii din lista celor respinşi.

Am gasit posibilitatea de a repune în practică programul Casa Verde, prin alocarea a 20 milioane lei pânăla sfârşitul anului, pentru proiectele deja depuse. Dezvoltarea economiei verzi reprezintă o prioritate pentru Ministerul Mediului şi Pădurilor, deoarece România ocupă locul 13 între cele mai atractive ţări din lume pentru investitorii în energie regenerabilă”, a arătat Rovana Plumb, ministrul de resort.

Este nevoie de ani buni doar pentru ca dosarele deja existente să fie onorate

Celelalte dosare au rămas în aşteptare, până la alocarea de noi fonduri. În aceste condiţii, ar fi nevoie de încă trei ani cu acelaşi nivel de finanţare, doar pentru ca toţi cei care s-au înscris deja să îşi primească banii. Din păcate, bugetul a scăzut drastic de la an la an, iar șansele ca situația să se îmbunătățească sunt reduse. Totuşi, cei care vor să îşi încerce norocul în acest program o pot face. Ei trebuie să îndeplinească însă o serie de condiţii:

  • De acest program poate beneficia oricine are domiciliu pe teritoriul României
  • Solicitantul trebuie să fie proprietar sau coproprietar al imobilului care va fi modernizat
  • Locuinţa nu trebuie să facă obiectul unui litigiu, revendicări sau proceduri de expropriere
  • Proprietarul nu trebuie să aibă restanţe la bugetul de stat sau la bugetele locale

Dacă toate aceste condiţii sunt întrunite, atunci se trece la întocmirea dosarului.

  • Primul pas: completarea unei cereri tip şi a unei declaraţii pe proprie răspundere
  • Este necesară o copie după actul de identitate al solicitantului
  • Un extras de carte funciară nu mai vechi de 30 de zile
  • Autorizaţie de construcţie în copie legalizată şi un certificat de atestare fiscală, în original
  • Un cont bancar
  • Un plic pe care se va completa numele, adresa solicitantului şi titlul complet al programului accesat

Este important de ştiut faptul că în cadrul programului Casa Verde se acordă sume fixe pentru proiectele depuse, în funcţie de tipul instalaţiei dorite. În multe cazuri, preţurile produselor se stabilesc în funcţie de baremul Casa Verde, aşadar sunt acoperite integral de banii de la stat.

 

CITEŞTE ŞI Casa economică: investiţie iniţială ridicată, dar avantaje ulterioare incontestabile

 

8 October 2012