Proiectul imobiliar Baneasa, o afacere de 20 de miliarde de euro

 


AVEREA 15.06.2005
 

Proiectul imobiliar Baneasa, estimat la o valoare de circa 1,2 miliarde de euro, va aduce companiilor implicate, pana in 2015, o cifra de afaceri de 20 de miliarde de euro, cu o medie anuala de 2 miliarde de euro, sustin dezvoltatorii proiectului.

Se estimeaza ca zona centrului comercial va genera venituri de 1-1,2 miliarde de euro anual, zona de afaceri va genera intre 600 si 700 de milioane de euro pe an, iar cea a micului comert si a serviciilor va aduce in medie 100 de milioane de euro pe an, potrivit companiei Baneasa Investments, dezvoltatorul proiectului.

Proiectul lansat ieri, va fi realizat etapizat, pana in 2015, in partea de nord a Bucurestilor, pe un teren cu o suprafata de 224 de hectare, si va include birouri (cu o suprafata de 120.000 de metri patrati), centre comerciale (mall, hypermarket, magazin de mobila, bricolaj, articole sport, galerii de mobila etc.

pe o arie de 170.000 de metri patrati) si 3.000 de case individuale, colective sau apartamente in vile.

Michael Lloyd, expert britanic in domeniul imobiliar implicat in proiectul Baneasa, a afirmat ca resursele financiare vor fi asigurate prin auto-finantare, chirii pentru spatiile comerciale si birouri, precum si din credite bancare, fiind purtate negocieri cu un consortiu bancar.

Primarul general al Capitalei, Adriean Videanu, a declarat ca dezvoltarea unor asemenea proiecte imobiliare „va schimba Bucurestii" in urmatorii 7-10 ani"

Potrivit directorului general al Baneasa Investments, Mihail Mateescu, municipalitatea va incasa din taxe directe si indirecte, in urmatorii zece ani, peste 770 milioane de euro. Proiectul Baneasa va fi cea mai mare dezvoltare imobiliara din Romania si una dintre cele mai importante din Europa Centrala si de Est, apreciaza reprezentantii firmei Baneasa.

Partenerii firmei sunt PriceWaterHouseCoopers (consultanta financiara), Gleeds (diriginte de santier), Salans (consultanta juridica), Callison (proiectant general), Rostrada (consultant general pentru investitii, proiectant de urbanism si pentru infrastructura) si Chapman Taylor, Mihai Radu Architects, Zip Studio (arhitectura).

Terenul de 224 hectare, delimitat de DN 1 si aeroporturile Baneasa si Otopeni, apartine Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara Bucuresti, unul dintre actionarii Baneasa Investments. Terenul a fost evaluat la circa 1.000 de miliarde de lei, expertiza fiind realizata de cinci evaluatori autorizati de Asociatia Nationala a Evaluatorilor din Romania.


Averea, 15 iun 2005

15 June 2005