Cauți să cumperi sau să închiriezi o locuință? Vino la Târgul Național Imobiliar (TNI), organizat la Casa Poporului, la sfârșitul acestei săptămâni. Aici găsești cele mai bune oferte imobiliare ale momentului și poți discuta direct cu dezvoltatorii celor mai noi proiecte de pe piață. Mai mult, expozanții vin cu promoții valabile doar pe perioada târgului.

35200-tni.jpgZilele acestea se desfășoară cel mai important eveniment imobiliar al momentului – TNI, târgul ce reunește mii de oferte, pentru toate preferințele și categoriile de buget. Cele mai multe standuri sunt ocupate de dezvoltatori imobiliari, iar mulți dintre ei își aduc proiectele pentru prima oară la un eveniment de acest gen.

Unul dintre cele mai noi proiecte rezidențiale prezentate în cadrul TNI este Spineni Residence, amplasat pe bd. Dimitrie Cantemir. Aflat la doar 200 metri de parcul Tineretului și la mică distanță de stația de metrou, ansamblul va fi inaugurat spre sfârșitul anului 2015. Clienții de au de ales aici între apartamente cu două și trei camere, cu prețuri pornind de la 62.900 euro și respectiv de la 76.900 euro. Reprezentanții proiectului oferă discounturi de 5% pe perioada târgului, iar ofertele pot fi studiate la standul numărul 1.

„Construcția are trei mari avantaje: zona, calitatea și prețul. Noi avem un istoric în spate, nu este primul bloc pe care îl ridicăm, astfel că știm cum să venim în întâmpinarea nevoilor clienților. Apartamentele pot fi achiziționate atât la cheie, cât și nefinisate, dar proprietarul are și opțiunea de a-și personaliza locuința după cum dorește – există un buget alocat finisajelor, diferențele se achită de către client, iar montajul este oferit de dezvoltator”, subliniază Ionuț Chima, project manager CasaTeren.ro

Tot la standul numărul 1 găsesc oferte atractive și vizitatorii aflați în căutarea unei vile. Ridicat în sectorul 4 al Bucureștiului, lângă Carrefour Grand Arena, ansamblul Confort Villa este format din 9 vile complet finisate, în care proprietarii se pot muta în câteva zile. Casele cu un etaj și mansardă (P+1+M) au suprafețe între 112 mp și 150 mp, iar prețurile pornesc de la 87.900 euro cu TVA inclus.

„Pe perioada târgului, clienții beneficiază de reduceri de până la 4.000 euro. Vilele se vând finisate la cheie cu gresie, faianță, parchet, geam termopan, instalații sanitare, electrice și de încălzire, uși interioare și exterioare. Curtea ansamblului este amenajată cu spații verzi și locuri de parcare”, arată reprezentanții Confort Villa.

Bucătăriile închise sunt preferate de clienți, astfel că devine o caracteristică evidențiază de dezvoltatori

Dristor Residence este un proiect care atrage atenția, atât din punct de vedere al designului, cât și din punct de vedere al calității construcției. Amplasat la câteva minute de mers pe jos de stația de metrou Dristor și de Mallul Vitan, ansamblul include garsoniere, apartamente cu două, trei și patru camere – suprafețele pleacă de la 46 metri pătrați și ajung până la 162 metri pătrați. Clienții care rezervă un apartament în acest ansamblu pe perioada TNI sau în luna octombrie beneficiază de bucătăria mobilată.

  • În cazul garsonierelor, prețurile pleacă de la 48.000 euro
  • Apartamentele cu două camere au prețuri ce pornesc de la 79.800 euro
  • Prețul locuințelor cu trei camere încep de la 109.000 euro

„Este un proiect deosebit, cu apartamente bine compartimentate, cu bucătării închise și spații de depozitare generoase. Împărțirea locuințelor este practică și, în plus, ne ajutăm toți clienții cu sfaturi, le putem oferi soluții de amenjare sau recompartimentare”, evidențiază Claudia Trandafirescu, director de vânzări Dristor Residence.

Proiect al cărui principal avantaj este raportul calitate-preț, Latin Residence este unul dintre cele mai cunoscute ansambluri din zona de Vest a Capitalei. Clienții au de ales între apartemente cu două și trei camere, cu suprafețe ce pornesc de la 59 metri pătrați. Expozanții au pregătit oferte speciale dedicate vizitatorilor TNI.

  • Pentru apartamentele cu două camere, prețurile pornesc de la 38.500 euro
  • Locuințele cu trei camere au prețuri de la 58.000 euro

 „Promovăm apartamente cu două și trei camere, în blocuri finalizate în noiembrie 2013 și noiembrie 2014. Clienții care rezervă o locuință în cele trei zile ale târgului sau vin ulterior cu pliantul de aici beneficiază de discounturi de până la 3.000 euro. Nu avem politica ratelor la dezvoltator, însă suntem flexibili – în anumite condiții, prețurile sunt negociabile”, declară Cristian Popa, director de vânzări în cadrul Latin Residence.

Organizat la Palatul Parlamentului, Sala Unirea, TNI își așteaptă vizitatorii sâmbătă până la orele 19:00 și duminică, în intervalul orar 10:00 - 16:00. Prețul biletului este de 5 lei.

CITEȘTE ȘI:

27 September 2014