Desi toti expertii in imobiliare anunta de aproape un an scaderea preturilor la apartamentele vechi, o analiza efectuata pe anunturile publicate la mica publicitate strict de catre proprietari arata ca acestia nici nu concep sa lase la pret.

Proprietarii de apartamente nu vor in ruptul capului sa lase la pretEste vorba despre oamenii de rand, pentru care apartamentul in care locuiesc reprezinta poate singura lor avere. Cu speranta unui noroc neasteptat, acestia isi scot la vanzare casele la aceleasi preturi la care au vandut fostii lor vecini acum mai bine de un an. Piata imobiliara este insa blocata aproape complet, iar de vandut vand numai cei disperati, care au ramas fara servicii si cu rate de platit. De nevoie, dar si indemnati de agentii imobiliari, atunci cand au un cumparator interesat, acestia scad drastic pretul.

Analistii imobiliari care anunta regulat scaderea preturilor la apartamentele din blocurile vechi sunt contrazisi de ceea ce se vede simplu in anunturile de la mica publicitate ale particularilor care ar vrea sa vanda o locuinta. Conform acestora, pentru o garsoniera din Rahova, la etajul 1, cu o suprafata de 40 de metri patrati, renovata si cu ceva imbunatatiri (daca gresia, faianta, termopanul si parchetul mai pot fi considerate astfel) costa 68.000 de euro. Aproape tot atat se cere si pentru o garsoniera din Berceni, intr-un bloc construit inainte de 1977, la etajul 2 din 9, de 30 de metri patrati: 63.000 de euro. Si asta in zonele cele mai ieftine ale Capitalei. In zona Turda, o garsoniera ca si cea din Rahova costa insa 100.000 de euro, iar in zona Lacul Tei, in bloc din 1985, 75.000 de euro. La un calcul sumar, reiese ca metrul patrat ar costa undeva intre 2.500 si 2.000 de euro. Asta la garsoniere.

Baneasa, buricul târgului snobilor

Aproximativ aceeasi situatie se vede si la preturile solicitate de proprietari pentru apartamentele de doua camere. "Baneasa, vânzare apartament 2 camere, in bloc, parter/4, ideal birou/firma, pret 175.000 euro", suna unul dintre anunturile publicate de un particular la rubrica de mica publicitate intr-un ziar de ieri. "Panduri-13 Septembrie, vanzare apartament 2 camere, in bloc, confort I, decomandat, parter/8, suprafata 53mp, ideal birou/firma, constr.1993, pret 125.000 euro", solicita un altul, la aceeasi rubrica, in acelasi ziar de ieri. Cel mai ieftin pare a fi un apartament de doua camere, confort II, situat la etajul 6 din 10 in zona Lujerului-Militari: 46 de metri patrati=80.000 de euro negociabil.

Un alt proprietar are de vanzare un apartament  ultracentral, asa ca cere un pret pe masura:"Unirii-Fantani, vânzare apartament 3 camere, in bloc, mobilat, etaj 3, suprafata 80mp, renovat recent, pret 290.000 euro". Tot la capitolul 3 camere, o casa "pe pamant", cum se spune, este de vanzare, tot direct de la proprietar, in urmatoarele conditii:" Andronache-Escalei, vanzare casa, 3 camere, utilitati, teren 200 mp, suprafata 100mp, parchet, termopan, constr. 2008, pret 215.000 euro, negociabil." Recordul pare sa il atinga proprietarul unui apartament de 3 camere din cartierul Aviatiei: „Strada  Borsa 30-32, Pipera, Bl.3G, Sc.2, vanzare apartament 3 camere, in bloc, confort I, decomandat, etaj 2/4, 1 balcoane, 2 gr.san, suprafata 75mp, gresie, parchet, termopan, renovat recent, garaj, pret 240.000 euro." Doar pentru ca in Aviatiei bate din cand in cand vantul dinspre Pipera, pretul cerut de proprietar este de 3.200 de euro per metrul patrat.

Piata imobiliara ramâne blocata

Cei care vor cu adevarat sa isi vanda locuintele lasa drastic la pret si merg pe mana agentilor imobiliari. Nici nu ar avea cum altfel. Paginile de mica publicitate si internetul sunt imbacsite de anunturi-capcana, publicate de agentii ca sa agate potentiali cumparatori. Sunt putini proprietari care consimt sa lase la jumatate din pretul la care a vandut un fost vecin de-al lui in urma cu un an.

Cei care au case de vanzare nu au de gand sa lase la pret si par a astepta trecerea crizei. Intre timp, dezvoltatorii imobiliari dau din colt in colt si ar face orice ca sa mai incheie ceva contracte. Pana una-alta, apartamentele noi mai mult se inchiriaza decat se vand, asta si in conditiile in care bancile mai mult cauta sa atraga banii in depozite decat sa mai dea imprumuturi ipotecare. Numai timpul va arata cine are dreptate: romanul care s-a obisnuit sa ceara preturi uriase pentru apartamentul cumparat in anii '90 pe nimic de la stat sau analistii imobiliari care tot anunta scaderi de 30 la suta la preturile locuintelor.

Sursa

6 January 2009