Proprietarii de terenuri si locuinte vand in rate, ca sa obtina un pret acceptabilDupa modelul dezvoltatorilor care au scos la vanzare in rate apartamentele din ansamblurile rezidentiale, proprietarii persoane fizice au apelat si ei la aceasta solutie.

Aceasta pentru ca fie au nevoie de bani pentru a-si plati credite la banca, fie le este teama ca preturile vor continua sa scada si nu se vor alege cu nimic de pe urma proprietatilor imobiliare.

Reprezentantii din domeniu spun ca in momentul de fata aceasta este singura solutie de deblocare a pietei imobiliare, in conditiile in care bancile inca nu ofera credite.

„Vand teren cu plata in rate, fara credit bancar, fara giranti, fara adeverinta de salariu, in Tohan-Bran, jud. Brasov. Destinatie: case de vacanta, pensiuni. Parcele a cate 1.000 mp. Pret: 45 euro/mp cu avans de 7.000 euro. Taxe notariale: 0. Garantia se constituie pe teren pana la achitarea integrala. Rate fixe fara dobanda si comision pe o perioada de 60 luni".

Asa suna unul dintre anunturile postate pe internet de catre proprietarii persoana fizica. „Vanzarea unui teren sau imobil in rate se face prin contract de vanzare-cumparare, conform Codului Civil. Pe perioada stabilita in contract, terenul ramane pe numele vanzatorului, insa, pentru a nu aparea probleme, cumparatorul trebuie sa instituie proprietarului, in Cartea Funciara, o interdictie de vanzare pana cand el nu isi achita toate ratele", ne-a explicat avocatul Iulian Urban.

Cei care doresc sa achizitioneze un imobil sau un teren in rate pot plati avansul pe care il doresc, pretul final fiind negociabil, in functie de valoarea avansului. Rata lunara este fixa, iar achitarea mai multor rate odata nu presupune nici un comision sau taxa suplimentara. Dupa ce suma stabilita in contract este achitata integral, cumparatorul devine proprietar si in acte.

„Procedura este urmatoarea: se incaseaza un avans, se plateste in rate diferenta de pret, uneori mai ramane un rest (ceva gen valoare reziduala la leasing) care se poate achita la sfarsitul contractului. In plus, nu se cer adeverinte de venit, eventuala dobanda este inclusa in rate pentru ca nu se poate percepe legal dobanzi de catre persoanele fizice, uneori se mai cere o asigurare de viata si de imobil cedata in favoarea vanzatorului", ne-a declarat Dan Chitafes, directorul Remax Impact.

Rate fixe, fara dobânzi si comisioane

Daca pana anul trecut investitiile in terenuri, apartamente sau vile dublau castigul in doar cateva luni, in prezent, lipsa cumparatorilor i-a determinat pe multi proprietari sa recurga la solutii „de avarie" pentru a reusi sa vanda ceva. Astfel, acestia au ajuns sa ceara banii in rate, cu avans, fara dobanzi si comisioane.

„In prezent, desi declarativ bancile dau credite, in realitate nu cunosc nici o tranzactie care sa se fi realizat cu imprumut de la banca in acest an. Acest lucru forteaza proprietarii/ dezvoltatorii sa devina creativi", ne-a explicat Dan Chitafes.

Solutia este avantajoasa atat pentru client, cat si pentru cumparator si ar putea ajuta la dezghetarea pietei imobiliare.

„Este o metoda la care s-a recurs in ultima vreme din pricina blocajului de pe piata imobiliara si a conditiilor dificile de creditare, fiind si in beneficiul cumparatorului, si in cel al vanzatorului.

Dezvoltatorii au fost obligati sa recurga la o astfel de metoda pentru a iesi din blocaj, iar proprietarii persoane fizice au adoptat aceasta modalitate de vanzare pentru ca mizeaza pe faptul ca preturile vor scadea si prefera sa-l prinda pe client cu un pret batut in cuie, asigurandu-si un venit lunar sigur", ne-a spus analistul imobiliar Radu Zilisteanu.

Sursa

25 March 2009