Mareste fontul | Trimite pe yahoo messenger | Trimite pagina unui prieten | Printeaza pagina

Noutăți legislative: proprietatea periodică, o idee pentru cei care nu vor să închirieze, dar nici să cumpere

Publicat: | Autor: Mihaela Ochiană, IMOPEDIA.ro | Numar afişări: 759

Cunoscută până acum sub numele de coproprietate spațio-temporală, multiproprietate sau proprietate pe timp partajat, proprietatea periodică este una dintre cele mai recent introduse noțiuni, în legislația din România. Ea se referă la cei care nu pot sau nu vor să devină proprietari în sensul clasic al cuvântului, așa că aleg să fie proprietari doar pentru o perioadă determinată de timp. Acest lucru aduce beneficii financiare și senzația de control, dar, ca orice lucru nou, această experiență este și plină de necunoscute.

proprietatea temporaraProprietatea periodică este un sistem importat din alte țări europene, care îl folosesc cu succes atât în sistemul public, cât și în cel privat. În România însă, fiind vorba încă despre o noutate, acest sistem a fost folosit în general de oamenii de afaceri din domeniul imobiliar.

„Dezvoltatorii imobiliari, în special cei cu probleme, care au proiecte pe care nu reușesc să le vândă, blocate sau nepotrivite pieței, în acest moment, au echipe de avocați care îi sfătuiesc referitor la cele mai ieftine metode de păstrare și administrare a respectivelor clădiri. Acești avocați sunt în permanentă căutare de soluții noi, iar proprietatea periodică intră pe această listă. Pentru ei, este o metodă salvatoare”, a declarat pentru IMOPEDIA.ro Iustin Tătăraș, avocat IustLaw.

Un sistem atât de nou este necunoscut nu doar pentru public, ci și pentru legiuitor

Cu toate acestea, există un set de neplăceri și dificultăți care pot apărea, în urma implementării unei asemenea măsuri. Datorită noutății pe care o implică proprietatea personală, se regăsesc situații în care legea lucrează împotriva proprietarului.

„Un exemplu concret este legat de repartizarea impozitelor și taxelor locale, pentru că încă nu există prevederi fiscale speciale pentru acest tip de proprietate. Prin urmare, legal, se aplică regulile cunoscute pentru coproprietate. Tot din cauza faptului că legea nu ține pasul cu realitate, proprietarul este pasibil de a plăti impozitul majorat pentru posesorii de multiple proprietăți, chiar dacă acesta deține clădirea prin proprietate periodică fie și pentru o zi. Pentru o persoană juridică, o asemenea situație este realmente costisitoare”, continuă avocat Iustin Tătăraș.

În privința costurilor inițiale însă, situația este clară. Aici intră cheltuielile notariale aferente vânzării, alături de asigurarea imobilului, taxa de administrare și cea de utilizare. Pentru fiecare în parte, cuantumul variază în funcție de perioada de utilizare. Nu în ultimul rând, la cost se adaugă și garanția de bună utilizare, variabilă și ea.  

„După achitarea costurilor inițiale, apare un set de neclarități juridice: care sunt costurile asociate proprietății, pe termen lung? Cum se împart acestea? Cine plătește în cazul renovărilor? Cine este responsabil cu mobilarea, utilarea? Iar dacă toate aceste lucruri s-ar putea stabili prin discuții între părți, atunci rămâne problema justificării contabile, pentru că momentan nu există o categorie în care aceste lucrări să fie încadrate”, a explicat pentru IMOPEDIA.ro Roxana Suciu, managing partner Țonea și Asociații.

Momentan, proprietatea provizorie este recomandată mai degrabă persoanelor juridice

Aceste situații fac ca proprietatea provizorie să nu fie recomandată, momentan, celor care locuiesc cu chirie. Chiar și închirierea în regim hotelier pare o alternativă mai bună, la acest moment, pentru familiile care vor să locuiască cu chirie.

„Încă se stabilesc cu greu și deloc bine încadrat în lege lucruri precum penalizari pentru deteriorarea imobilului, neplata facturilor, numirea uni administrator, etc. Excluderea unui proprietar se face doar de către instanța de judecată, cu despăgubirea acestuia și cu mențiunea că restul proprietarilor va cumpăra cota-parte a proprietarului exclus”, continuă avocat Roxana Suciu.

În situațiile în care există mai mulți proprietari, deciziile se vor lua similar procesului din blocuri, respectiv prin întrunirea unei asociații de proprietari, care va avea puterea de a decide cu privire la situația datornicilor, indiferent de natura datoriei.

CITEȘTE ȘI:

Voteaza articolul:
| Aprecierea vizitatorilor:

Ai un comunicat de presă de publicat?

 
RSS
Primeste stirile pe e-mail

OFERTE RECOMANDATE
Popesti-Leordeni , SU: 160 mp
Pipera , SC: 500 mp
Bucurestii Noi , SC: 99 mp, 3 cam.

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar pe ghid.imopedia.ro

Blog RUN
Adrian Crivii
Gabriel Alexandru
Dragos Dragoteanu
Daniel Dobre
Adrian Niculescu
Ilias Papageorgiadis

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar pe media.imopedia.ro

Ştiri imobiliare
Analize imobiliare
Evenimente imobiliare
Ghidul Prima Casă
Știri Prima Casă
Comunicate de presă
Arhiva video