Mai mult decât imobiliare!!!!!!
 

Proprietăţile din Piaţa Amzei: investiţii de lux făcute la preţuri de criză

Publicat: | Autor: IMOPEDIA.ro | Numar afişări: 5499

Piaţa Amzei este unul dintre cele mai boeme locuri din Capitală. Încărcătura istorică a locului întâlneşte însă trendul modern pe care îl impun tinerii, pentru că ei sunt prin excelenţă locuitorii zonei. Tocmai de aceea, Piaţa Amzei s-a transformat într-un paradis al investitorilor care şi-au dat seama că pot cumpăra proprietăţi ultra-centrale la preţuri care se încadrează lejer în programul Prima Casă.

sursa: quebec.roPiaţa Amzei este o zonă ignorată complet de cei care caută un loc în care să trăiască pe termen lung. Tocmai de aceea, s-a transformat în locul preferat al studenţilor.

„Este centru, poluare, zgomot, mulţi tind a se muta în zone mai liniştite, nu caută rezidenţe în Amzei. Este mai degrabă o piaţă a chiriilor, în zonă. Se caută apartamentele cu două-trei camere pentru studenţi. Chiriile sunt de 400-500 euro, dar pot ajunge la maximum 600 euro, în funcţie de dotări şi finisaje”, susţine Dana Sofia, manager Coldwell Banker Magheru.

Dacă prind un preţ bun, clienţii nu mai sunt interesaţi de Cele mai protejate şi cele mai periculoase zone, în caz de cutremur Bucureştiul are nevoie de 50 de ani şi un buget de sute de milioane de euro pentru a reabilita toate blocurile cu risc seismic. În ritmul ... bulina roşie de pe clădire

Clădirile sunt construite în general în perioada interbelică şi cele mai multe au grad seismic ridicat. În acest context, oferta este mare, dar numărul clienţilor care vor să cumpere rămâne relativ redus. Totuşi, acest lucru nu îi descurajează pe proprietari, care ţin puternic de preţ, chiar dacă nu este nivelul pieţei. În acest moment, tranzacţiile se fac doar dacă apartamentele cu două-trei camere au preţuri cuprinse între 50.000 şi 60.000 euro. Proprietarii însă cer şi 70.000-80.000 euro.

„Majoritatea celor care vor să cumpere în zonă cumpără pentru investiţie, să renoveze şi apoi să închirieze. Dacă e un preţ bun, nu îi sperie bulina roşie. Pentru rezidenţe, cererea este mică, dar pentru investiţie, este ok”, continuă Dana Sofia.

Dincolo de piaţa chiriilor, tranzacţiile în zona Amzei sunt dedicate unei Grădina Icoanei, o zonă pentru oameni împliniţi, afaceri profitabile şi tineri dornici de distracţie Grădina Icoanei este una dintre cele mai bine poziţionate zone din Bucureşti şi una dintre cele mai bine cotate zone, din punct de vedere imobiliar. ... anumite nişe de clienţi. Este vorba despre cei care preţuiesc zona şi valoarea arhitecturală a clădirilor de acolo.

„Există câteva construcţii, vile boiereşti foarte vechi, specifice ambasadelor sau sediilor de firmă, ca şi clienţi potenţiali. Apartamentele în case, vile, blocuri sunt căutate în general de tineri sau persoanele dinamice care vor centrul Bucureştiului. De cealaltă parte, sunt persoanele în vârstă care nu se dezrădăcinează, privesc zona ca fiind una de suflet, o zonă foarte veche a Bucureştiului care are şi un  iz istoric”, explică Claudiu Haţegan, manager Klauss&Partners.

Problemele legate de parcări şi cerşetori nu au nicio soluţie, momentan

Cei care vând locuinţa pe care o deţin în zona Amzei, fie se află într-o situaţie dificilă în care au nevoie urgentă de bani, fie Drumul Sării, un loc distinct ferit de agitaţia din centrul oraşului Drumul Sării este una dintre zonele cele mai interesante din Capitală. Departe de agitaţia din centrul oraşului, în Drumul Sării se găseşte ... vor să fugă de agitaţia pe care o oferă centrul oraşului.

„Cine vinde acolo, vinde doar pentru a se muta undeva la periferia Bucureştiului sau chiar în afara oraşului, la casă. Pentru că cine îşi doreşte o locuinţă tot într-un imobil multifamilial, nu schimbă acea zonă pe alta pentru că, din punct de vedere financiar, nu se justifică. Preţurile nu sunt mult mai mari decât ale celor mai nou construite în cartiere, mă refer după anii 1970 şi atunci nu se justifică o retrogradare a zonei în acelaşi buget”, continuă Claudiu Haţegan.

Piaţa Amzei este însă destul de neprietenoasă cu rezidenţii. Parcările lipsesc aproape cu desăvârşire, iar numărul mare de cerşetori şi oameni ai străzii poate deveni deranjant. Primăria a fost trasă la răspundere în nenumărate rânduri referitor la aceste probleme, dar oficialii ei au declarat de fiecare dată că nu au nicio soluţie.

CITEŞTE ŞI  Turda: o zonă dedicată clasei medii superioare Turda este una dintre zonele-graniţă pentru piaţa rezidenţială din Bucureşti. Mărginită de un cartier muncitoresc, de o parte şi de unul elitist, de ... Turda: o zonă dedicată clasei medii superioare

 


Voteaza articolul:
| Aprecierea vizitatorilor:

Ai un comunicat de presă de publicat?

 
RSS
Primeste stirile pe e-mail
B1TV - PRIMA CASA 4
Get Adobe Flash Player to be able to see this content
19089-2.jpg
B1TV - Prima Casa 4
10463-60410397-2.jpg
Programul "Prima casa", deblocat? Asteptati, ne transmit bancherii!
10432-new.jpg
Dezvoltatorii vor si nu vor Prima Casa 2
10279-64651.jpg
Blocaj în programul Prima Casă
9970-agentii.jpg
Agentii imobiliari spera ca programul Prima casa sa dezghete piata
9964-tvr.jpg
Prima Casă 2 dinamizează piaţa terenurilor
9772-mai_greu_de_luat.jpg
Mai greu de luat
9434-60400644-2.jpg
Creste la 80.000 de euro plafonul la Prima Casa, crestem si noi preturile"
9173-60398655-2.jpg
Guvernul a deblocat "Prima Casa"
6924-60356947-2.jpg
Boc, nemultumit de ritmul de rezolvare al dosarelor pentru Prima Casa
Imobile prima casa
Apartamente de max 70.000 EURO
Sondaj Media
Considerați că 2016 este un an bun pentru achiziția unei proprietăți imobiliare?
Da, cât mai repede posibil, deoarece prețurile au început deja să urce încet.
Da, dar fără grabă. Piața abia se stabilizează, iar prețurile nu au cum să scadă mai mult de atât.
Nu sunt interesat de achiziția unei locuințe în viitorul apropiat.
Nu încă. Voi mai aștepta, cred că prețurile vor mai înregistra ușoare scăderi.
Nu, prețurile încă mai trebuie să scadă mult pentru a se adapta puterii de cumpărare din România.
OFERTE RECOMANDATE
Popesti-Leordeni , SU: 160 mp
Pipera , SC: 500 mp
Bucurestii Noi , SC: 99 mp, 3 cam.

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar pe ghid.imopedia.ro

Blog RUN
Adrian Crivii
Gabriel Alexandru
Dragos Dragoteanu
Daniel Dobre
Adrian Niculescu
Ilias Papageorgiadis

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar pe media.imopedia.ro

Ştiri imobiliare
Analize imobiliare
Evenimente imobiliare
Ghidul Prima Casă
Știri Prima Casă
Comunicate de presă
Arhiva video